Mihaela Mihai a cântat la Notre-Dame: «Cei trei nepoței ai mei au fost botezați acolo»

Ultima actualizare:
Fiica Mihaela Mihai
Fiica Mihaela Mihai

Solista Mihaela Mihai a urmărit extrem de afectată evenimentele tragice de la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost cuprinsă de un incendiu violent în data de 15 aprilie, ora locală 18.50. Cu durere în suflet, artista a precizat că în acest lăcaș au fost botezați cei trei nepoți ai săi, dăruiți de fiica sa, Isabelle, și tot acolo ea a avut privilegiul să cânte Ave Maria.

Mihaela Mihai (72 ani), cântăreaţa care făcea furori în Epoca de Aur cu şlagărul “De-ai fi tu salcie la mal“, deplânge tragedia de ieri, 15 aprilie, de la Catedrala Notre-Dame din Paris. Interpreta a locuit în Franța aproape 30 de ani, apoi s-a repatriat.

”Privesc imaginile, trecând de la stupoare la refuz, apoi la mobilizare: trebuie scoase, cu orice preț, toate obiectele de valoare și adăpostite la Louvre. Și au fost evacuate. Doare tare. Îmi amintesc că cei trei nepoței ai mei au fost botezați acolo. Ce privilegiu am avut, de a fi cântat sub acele arcade, născute acum 857 de ani, Ave Maria!”, a publicat artista pe Facebook.


    Fiica Mihaela MihaiFoto Arhiva personala
Fiica Mihaela MihaiFoto Arhiva personala

Ea a urmărit cu sufletul la gură tot ce s-a întâmplat legat de tragedia de la catedrala Notre-Dame din Paris. ”Câteva ore mai târziu, TV 5 Monde încheie programul cu o concluzie ieșită din natura profundă a poporului francez: «Avem artizanii cei mai buni, din toate corpurile de meserii, capabili să reconstruiască Notre- Dame cu fiecare detaliu al lemnului, pietrei, vitraliilor, orgilor mari... Oricâți ani va dura! Oameni și instituții din toate țările s-au mobilizat deja pentru strângerea de fonduri. Și UNESCO a declarat că se va implica pentru a susține reconstrucția, identică în cel mai mic detaliu, a celei mai celebre catedrale din lume", mai spune artista.

Ce nepoți frumoși are Mihaela Mihai
Ce nepoți frumoși are Mihaela Mihai

“Așa cum declaram încă de acum 29 de ani, când m-am întors în țară: Franța înseamnă grija pentru detaliu, din voința de a atinge perfecțiunea. Cu «lasă, că merge și așa!», Notre-Dame de Paris n-ar fi fost construită acum 857 de ani. Noi ne-am adunat acum 100 de ani. De atunci, ne ciorovăim și ne sufocăm oamenii talentați, ca nu cumva să ne tragă în sus după ei! Să luăm măsura lucrurilor și să învățăm”, a scris Mihaela Mihai pe Facebook.


    Ce nepoți frumoși are Mihaela MihaiFoto: Arhivă personală
Ce nepoți frumoși are Mihaela MihaiFoto: Arhivă personală

Mihaela Mihai a fost căsătorită de trei ori

Interpreta  Mihaela Mihai a fost căsătorită de trei ori. Din cel de-al doilea mariaj, cel cu Maxime Dufour, marea cântăreață are o fiică, pe nume Isabelle-Marie. În anul 2008, fiica Mihaelei Mihai s-a căsătorit cu Scott J. Freidheim, unul dintre cei mai prosperi și influenți afaceriști americani. Grație Isabellei, renumita cântăreață este și bunică, de trei ori. Nepoții se numesc, în ordine cronologică: Alexander Cyrus, Leo Maxime și  Anna Mikaela. Nepoții artistei au fost printre ultimii copii care au avut șansa de a fi botezați acolo, cu dispensă specială de la Vatican. Notre-Dame de Paris fiind un obiectiv istorico - turistic, nu se mai acceptau ceremonii private, decât în cazuri extrem de rare, în anumite condiții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net