Mihai Albu și Elena Nechifor au ales destinația pentru luna de miere. Unde vor pleca și cine îi va însoți

Mihai Albu și aleasa inimii sale, Elena, se pregătesc să plece în luna de miere. La aproape trei luni de când au spus „DA”, cei doi soți au ales, în final, destinația unde se vor relaxa timp de 10 zile, alături de două persoane foarte importante din viața lor.

Elena Nechifor, Mihai Albu / Foto: Facebook
Elena Nechifor, Mihai Albu / Foto: Facebook

După o perioadă în care au oscilat între Turcia, Grecia și Mamaia, designerul Mihai Albu și Elena, medic primar chirurgie cardiovasculară, au decis să sărbătorească iubirea pe Insula Santorini, unde vor pleca alături de fiicele lor din relațiile anterioare: „Plecăm în Santorini 10 zile cu copiii. O să fie o lună de miere în familie. E o ieșire pe o insulă. Am avut plăcuta surpriză să avem cursa directă. Ne consultăm când alegem vacanța”, a spus Mihai Albu la emisiunea Summer Star de la Antena Stars, potrivit Viva.

Mihai Albu împlinește astăzi 63 de ani 

Plecarea lor în luna de miere va coincide, cel mai probabil, cu ziua de naștere a celebrului designer, care a împlinit astăzi, 9 august, 63 de ani. Cu această ocazie specială, Mihai a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, în care a mărturisit că se simte iubit și recunoscător pentru viața pe care o are acum:

Nici nu știi când zboară timpul atunci când ești înconjurat de iubire… Astăzi sunt complet și încrezător ca pot să cer mai mult de la viață, dar totodată recunoscător pentru ceea ce mi-a oferit până acum. Un lucru-i cert: Niciodată nu e prea târziu!”, a scris el. 

Mihai Albu împlinește 63 de ani / Foto: Facebook
Mihai Albu împlinește 63 de ani / Foto: Facebook

Mihai Albu și Elena Nechifor au avut parte de o nuntă modernă

Pe 23 mai, Mihai Albu și Elena s-au căsătorit civil, iar ziua următoare, pe 24 mai, și-au unit destinele și religios, într-o ceremonie intimă. Nunta lor a fost una modernă, departe de tradițiile clasice. Singurul obicei tradițional respectat a fost aruncatul buchetului, pe care l-a prins o colegă apropiată a Elenei:

Totul a ieșit perfect… Soția, Elena, a avut o groază de idei, mai nonconformiste să spun așa, nu am avut o nuntă tipic, așa cum se face. Nu am avut formație, doar DJ cu un plan muzical bine pus la punct…

A fost o nuntă unde ne-am întâlnit cu toții. Invitații se cunoșteau între ei, am vrut să socializeze, să fie așa un fel de petrecere în care să se simtă bine ei cu noi toți. Ca pe vremuri. Am avut un moment artistic, într-adevăr, a cântat un grec, Nikos Papadopoulos, îmi este prieten”, a povestit Mihai Albu în emisiunea „Xtra Night Show”.

Dan Șucu, marele absent de la nunta lui Mihai Albu

Mihai Albu a ales să fie înconjurat la nunta sa doar de persoane apropiate, printre care colegi de liceu și prieteni vechi. Majoritatea invitaților au fost oameni care i-au fost alături de-a lungul timpului, însă au existat și câteva absențe notabile, printre care și Dan Șucu, fost coleg de liceu:

Au fost câțiva care au lipsit. Chiar îmi pare rău că nu au reușit să ajungă, i-aș fi vrut aproape pentru că ne sunt aproape, dar mai apar diverse probleme. Chiar pot să numesc așa, eu am fost coleg cu Dan Șucu, a avut masa lui cu toți colegii de liceu și toți l-au așteptat, dar nu a reușit să ajungă, a avut meci.. Au mai fost câțiva, în sfârșit”, a mai precizat Mihai Albu. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gabriela cristea instagram jpg
Elena Basescu, foto Facebook jpg
amalia nastase si fiica ei emma la vorbeste lumea jpg
Saveta Bogdan, Gheorghe Turda, foto arhiva jpg
Anda Adam, Joseph, foto Instagram jpg
Roxana Ostroveanu atelier
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
oana roman instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net