Mihai Constantinescu este stabil, dar respiră tot cu ajutorul aparatelor. Ultimele detalii despre starea artistului
Informaţii contradictorii au circulat în aceste zile despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu, internat în continuare la Spitalul Floreasca. În timp ce Adrian Daminescu, colegul de scenă al cântăreţului, se hazarda spunând că artistul respiră singur fără ajutorul aparatelor, medicii îl contrazic. Mihai Constantinescu este în continuare intubat şi ventilat mecanic.
Toţi cei care îl iubesc pe Mihai Constantinescu se roagă să se întâmple o minune şi artistul să-şi revină din comă. Weekendul care tocmai s-a încheiat le-a dat speranţe mari, mai ales după ce Adrian Daminescu a declarat la România Tv că artistul a fost deconectat de la aparate şi respiră singur.
Medicii de la Spitalul Floreasca au precizat, potrivit Mediafax, că din păcate Mihai Constantinescu este ajutat de aparate în continuare. „Dimineaţa, la raport, el era încă pe ventilaţie”, spun sursele citate.
Artistul Adrian Daminescu a povestit la România TV că Mihai Constantinescu este pe calea cea bună. "De cinci zile este stabil. E scos de la aparate şi respiră singur, mai mişcă câte un deget. Sper să aibă aceeaşi evoluţie pe care a avut-o Gabi Cotabiţă”, devlarat artistul.
Mihai Constantinescu este de aproape o lună în spital
În vârstă de 73 de ani, cântărețul Mihai Constantinescu a fost dus la Spitalul Floreasca pe 13 mai, în urmă unui stop cardio-respirator. Artistul este internat în această unitate medicală de mai bine de trei săptămâni. Simona Secrier, soția lui, a încercat să îl mute în străinătate, în urmă cu aproape două săptămâni, dar medicii clinicilor din Europa nu au avizat transferul. De vină a fost starea lui precară de sănătate și faptul că o deplasare pe distanțe lungi nu i-ar face deloc bine. Actuală lui soție și fosta lui soție, Mihaela Constantinescu, sunt cele care se ocupă că artistul să aibă parte de cea mai bună îngrijire medicală. S
Din cauza problemelor de sănătate, Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte. Artistul este cunoscut de mai multă vreme cu probleme cardiace.
În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, fiind diagnosticat cu stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.
Citeşte şi: