Mihai Constantinescu și-a revenit, după 4 luni de comă! Medicii spun că e o minune

Ultima actualizare:

    Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este din ce în ce mai bună Foto: Facebook
Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este din ce în ce mai bună Foto: Facebook

După ce în spațiul media au tot circulat știri mai mult sau mai puțin adevărate despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu, se pare că artistul a făcut progrese mari, iar surse din spital anunță că acesta a reușit chiar să se ridice singur și să bea apă.

Îndrăgitul cântăreț a început chiar să își miște membrele și să se ridice singur, după 4 luni de comă și de incertiduni în privința stării sale de sănătate. Vestea este extrem de bună pentru familia și apropiații artistului, care au fost revoltați după ce recent câteva surse anunțau că acesta ar fi decedat, lucru total neadevărat. 

Mihai Constantinescu și-a revenit și reușește chiar să și mănânce

La polul opus, alte surse informau că Mihai Constantinescu și-ar fi revenit deja, înainte ca medicii să confirme situația. Iată însă că, în sfârșit, există certitudinea din partea cadrelor medicale că artistul într-adevăr se simte mai bine iar starea sa de sănătate se află într-un real progres. 

După mai bine de 4 luni de când a fost internat la Spitalul Floreasca, în urma unui stop cardiac, Mihai Constantinescu (73), care se află de multă vreme în comă, și-a revenit. Chiar dacă este hrănit în continuare prin perfuzii, Mihai Constantinescu a făcut progrese importante, iar familia este optimistă în privința evoluției sale.

„Mihai se simte mai bine. Este adevărat, este foarte slăbit, dar există o evoluție vizibilă în cazul lui în ultima perioadă. Drept dovadă, doctorii care îl monitorizează permanent au decis să îi administreze mâncăruri ușoare, în special supe și legume pasate.

Partea de hrană și irigare a organelor este făcută în continuare prin perfuzii, pentru a se evita complicațiile la rinichi. Mai mult, artistul a început să își miște membrele și, de câteva ori, în sfârșit, a reușit să se ridice”, a dezvăluit un apropiat al artistului, potrivit România TV. 

Surse din Spitalul Floreasca au confirmat că artistul este mult mai bine și că a început să fie hrănit și normal, nu doar prin perfuzii, deci starea sa de sănătate este vizibil ameliorată.

„De la începutul săptămânii, el a făcut o serie de progese, poate minore pentru mulți, dar extrem de importante pentru el și familie. Dacă inițial și-a putut mișca mâinile, acum, a băut apă singur, din cană! E o minune! Toată lumea se roagă și speră ca lucrurile să evolueze și mai mult”, au dezvăluit și surse din spital.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net