Mihai Trăistariu, în război alături de chelioși

Ultima actualizare:

    Mărin Cornea face reclamă la un produs  pentru creşterea părului, care ar avea  avizul Ministerului Sănătăţii
Mărin Cornea face reclamă la un produs pentru creşterea părului, care ar avea avizul Ministerului Sănătăţii

Trăistariu (38 de ani) şi Mărin Cornea (68 de ani) îşi aruncă vorbe grele, după ce Mihai a susţinut, pentru Click!, că doar implanturile de păr l-au scăpat de chelie. În timp ce Mihai îşi arată neîncrederea în reţeta lui Mărin Cornea, pârâtul susţine că rivalul său nu cântă cu căldură în glas, ci doar guiţă pe scenă.

Mărin Cornea îşi face reclamă, de peste 10 ani, la o soluţie care promite creşterea părului, şi pe care solistul susţine că a scos-o pe piaţă abia după ce a testat-o pe propria-i piele. Mihai Trăistariu, care se luptă cu nesuferita calviţie, susţine că a încercat tot felul de soluţii din farmacii şi că toate au fost frecţie la picior de lemn.

Mai mult, îl atacă pe Mărin Cornea, care promite marea cu sarea, cu al său produs naturist, în reclamele tv: ”Eu nu cred în astfel de produse, sunt lecuit. E vorba de bani la mijloc. Soluţiile pentru chelioşi sunt o mare ţeapă. Doar implantul funcţionează, atât. Am mai folosit soluţii din farmacii, apoi am făcut tratament trei luni cu fiole din Italia, mi-am luat de la teleshopping o perie cu beculeţe, cu care trebuia să mă masez şi astfel stimula creşterea părului. M-a costat 2 milioane de lei vechi, dar tot degeaba!”, ne-a declarat el.

Supărat că îi face antireclamă, Marin Cornea îi dă o lovitură sub centură: ”El vorbeşte? Treaba lui. Şi-a făcut implant de patru ori, poate să-şi planteze păr şi pe piept, să-şi ia de jos şi să-şi pună sus. Fiecare nebun cu ale lui, e un pic cam dus. Caută să cânte piesa  «Ciorcârlia», a Mariei Ciobanu, dar fluieră, nu cântă. Îi trebuie căldură în voce, nu să guiţe. E opinia lui, fiecare face ce îi prieşte, dacă nu, schimbă. Nu la toată lumea a mers! La mine a prins super bine. Am un amestec, secretul meu. O soluţie pe bază de plante, un lichid din plante cu ulei de ricin. Părul trebuie întreţinut”, ne-a declarat Mărin. Cei care au folosit produsul s-au împărţit în două tabere, pe Internet. Unii îi laudă lui Mărin invenţia,  alţii i-o contestă.

Mihai a încercat tot felul de tratamente  naturiste, însă şi-a recuperat podoaba  capilară doar după cele patru implanturi
Mihai a încercat tot felul de tratamente naturiste, însă şi-a recuperat podoaba capilară doar după cele patru implanturi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net