Mircea Albulescu, roluri în sute de piese de teatru și zeci de filme

Ultima actualizare:
În "Capcana mercenarilor", Albulescu a fost căpitanul Luca
În "Capcana mercenarilor", Albulescu a fost căpitanul Luca

Marele actor Mircea Albulescu a murit joi spre vineri, în jurul orei 1:00 noaptea, la Spitalul Floreasca, unde fusese internat joi. Geniul teatrului și cinematografiei românești avea 81 de ani, iar decesul lui a survenit pe fondul unor grave probleme cardiace.

Mircea Albulescu este ceea ce poate fi numit un adevărat monstru sacru al filmului și teatrului din România. A adunat un număr impresionant de roluri după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu. 

Ascultă aici o mostră radiofonică din spectacolul "Danton"

A fost printre favoriții lui Sergiu Nicolaescu

Mircea Albulescu a fost unul dintre preferații regizorului Sergiu Nicolaescu. Acesta l-a distribuit în multe dintre creațiile sale: “Dacii” (1967), “Mihai Viteazul” (1970),  “Zile Fierbinți” (1975),”Revanșa” (1978), “Pentru Patrie” (1978), “Nea Mărin Miliardar” (1979), “Mihail, câine de circ” (1979), “Capcana Mercenarilor” (1980), “Wilhelm Cuceritorul” (1982), “Viraj periculos” (1983), “Ziua Z” (1985), “Noi, cei din linia întâi” (1986).

"Dacii", 1967

În "Revanșa", Mircea Albulescu a fost colonelul Kurt Geissler, șeful Gestapoului din București
În "Revanșa", Mircea Albulescu a fost colonelul Kurt Geissler, șeful Gestapoului din București

"Mihai Viteazul", 1970

În "Dacii", Albulescu a intrat în pielea personajului Oluper
În "Dacii", Albulescu a intrat în pielea personajului Oluper

"Revanșa", 1978

În "Artista, dolarii și ardelenii", Albulescu a fost Mac Wheeler, falsul căpitan Wilkinson, șeful bandiților
În "Artista, dolarii și ardelenii", Albulescu a fost Mac Wheeler, falsul căpitan Wilkinson, șeful bandiților

"Capcana Mercenarilor", 1981


    În
În

De asmenea, a jucat și în cele mai multe dintre filmele lui  Mircea Veroiu ("Somnul Insulei", 1994, "Semnul șarpelui", 1981, "Mania", 1977, "Șapte zile", 1973, "Scrisorile prietenului", 1997, "Dincolo de pod", 1976, "Artista, dolarii și ardelenii", 1980, "Craii de Curtea Veche", 1995).

 "Artista, dolarii și ardelenii", 1980

"În cel mai iubit dintre pământeni", Albulescu a fost deținutul Grecul
"În cel mai iubit dintre pământeni", Albulescu a fost deținutul Grecul

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola ("Youth Without Youth", 2007), Radu Gabrea ("Prea mic pentru un război atât de mare", 1970, "Dincolo de Nisipuri", 1973, "Rosenemil", 1993), Manole Marcus ("Actorul și sălbaticii", 1975), Mircea Daneliuc ("Cursa", 1975, "Ediție Specială", 1980), Alexa Visarion ("Înghițitorul de săbii", 1981), Nicolae Mărgineanu ("Flăcări pe comori", 1987, "Un om în Loden", 1979,), Nicolae Breban ("Printre colinele verzi", 1971), Dinu Tănase ("La capătul liniei", 1982), Mircea Drăgan ("Columna", 1968, "Brațele Afroditei", 1978), Mircea Moldovan ("Totul se plătește", 1986, Andrei Blaier ("Momentul adevărului", 1989).

"Cel mai iubit dintre pământeni", 1993, în regia lui Șerban Marinescu

Popa Stoica este rolul interpretat în "Mihai Viteazul"
Popa Stoica este rolul interpretat în "Mihai Viteazul"

A fost profesor la UNATC

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor și Dragoș Bucur.

Are o stea pe Aleea Celebrităților

Din anul 2011, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, există o stea cu numele lui Mircea Albulescu, alături de cele ale altor personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net