Mircea Dinescu, surpriza de la un târg din Craiova

Ultima actualizare:

    Mircea Dinescu
Mircea Dinescu

Mâine îşi deschide porţile Târgul de Comerţ al Olteniei, cel mai mare eveniment din Oltenia dedicat comerţului bunurilor de larg consum şi serviciilor. Mircea Dinescu, şi el oltean get-beget, iubitor de tradiţii şi de mâncare naturală, bio, nu putea lipsi de la acest eveniment. Va ajunge nu doar să se plimbe printre standuri, ci să dea autografe.

Poetul şi omul de televiziune îşi va lansa cel mai recent volum de poezii numit „Colier din bomboane de colivă – un volum de poeme bio”. Duminică, 15 octombrie, Mircea Dinescu va petrece câteva ore la un stand special amenajat, unde va da autografe. De altfel, Târgul de Comerţ al Olteniei, ajuns la cea de-a doua ediţie, se va desfăşura în perioada 13-15 octombrie, la Centrul Multifuncţional Craiova.

Reiterând tradiția, organizatorii (PS Multiservice, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Consiliilor Județene Dolj, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, în colaborare cu A&T One Vision) își propun să contribuie la dezvoltarea regiunii Oltenia, prin promovarea și punerea în valoare a tuturor activităților comerciale ale companiilor și entităților ce își desfășoară activitatea în acest areal. Astfel, în premieră, evenimentul ia amploare prin desfășurarea simultană a încă două Târguri în cadrul Centrului Multifuncțional Craiova: AGRO  Oltenia (târg de produse și echipamente din domeniul agriculturii și industriei alimentare) şi EXPO Vin Oltenia (târg de vinuri şi produse specifice). În cadrul târgului vor expune companii producătoare, importatoare și distribuitoare de vinuri,  precum și de echipamente și tehnologii pentru prelucrare, ambalaje pentru băuturi și produse chimice destinate viniculturii. 

Organizatorii pun la dispoziția vizitatorilor oferte speciale, premii și tombole, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică, transport tur-retur gratuit din principalele cartiere ale orașului până la locul de desfășurare a evenimentului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Oana Pellea, foto Facebook jpg
Imagini cu apartamentul lui Radu Bucalae, foto captura Instagram jpg
Mihai Petre, alaturi de familie, foto Facebook jpg
Teodora Stoica, foto Instagram jpg
Corina Caragea, Argentina, foto Instagram jpg
Alexandru Ciucu, Carolina, Alina Sorescu, foto Facebook, captura video Instagram   jpg
David Beckham, foto Shutterstock jpg
Cristina Spătar, Mihaela Gurău și Mirela Vaida au pus țară la cale la Revelionul Artiștilor
image
actualitate.net
image
actualitate.net