Mirela Boureanu Vaida a născut în 2015, iar acum e din nou însărcinată
Anul 2016 va fi, cu siguranță, anul bebelușilor! După Sore, Adela Popescu și Anca Serea, încă o vedetă a anunțat că urmează să devină mămică peste câteva luni. Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu” este însărcinată cu al doilea copil, la mai puțin de un an după ce a născut-o pe Carla Maria.
Prezentatoarea de la “Mireasă pentru fiul meu”, show-ul difuzat de Antena 1, va deveni mamă pentru a doua oară. La mai puțin de un an după ce a adus-o pe lume pe Carla Maria, pe 20 februarie 2015, Mirela Boureanu Vaida a anunțat că este din nou însărcinată.
“Cea mai mare bucurie la început de an, pe lângă bucuria de zi cu zi – Carla, fetița mea veselă, vorbăreață și dinamică, este vestea că ea va mai avea un frățior sau o surioară. Este o fericire imensă tot ceea ce ni se întâmplă și o mare binecuvântare pentru mine și familia mea!”, a declarat frumoasa prezentatoare.
Mirela și-a dorit din tot sufletul o familie numeroasă. Lucruile nu au decurs însă lin pentru vedeta de la Antena 1. Mirela a pierdut două sarcini înainte de a o avea pe Carla, una chiar înainte de a intra în direct, în platoul emisiunii.
"Sunt căsătorită de 5 ani. A fost mai greu. E prima dată când vorbesc despre asta. Eu am pierdut două sarcini, una dintre ele chiar anul trecut, înainte de a intra în direct şi prima chiar pe scena teatrului. A fost o dramă atunci. Foarte mulţi colegi de breaslă mă întrebau, mă acuzau că muncesc foarte mult. Oamenii nu ştiu că înainte de a fi o persoană publică eşti om şi ai şi tu vulnerabilităţile tale.
Chiar dacă mergeam seara acasă şi plângeam şi dimineaţa mergeam la medic să fac aspiraţie şi tot ce se face în cazul unei pierderi de sarcină, eu mergeam la muncă şi nu am dorit să mă plâng. Medicii mi-au spus că trebuie să mă gândesc că uneori corpul elimină tot ce nu e bun şi că va veni vremea când Dumnezeu îmi va da un copil sănătos. Poate a fost mai bine aşa... bine că nu a fost mai grav”, povestea Mirela în 2014, la Acces Direct.
Fetița vedetei, Carla, este o minune pentru familia Boureanu Vaida, iar cel de-al doilea copil pe care Mirela îl va aduce pe lume este încă un vis devenit realitate.