Mirela Boureanu Vaida, implorată de fani să se întoarcă la tv!

image
Mirela Boureanu Vaida a intrat în concediu de la '''Mireasă pentru fiul meu'' de când a devenit mămicăFoto: Antena 1

S-a despărţit în lacrimi de fanii ei de la emisiune, care acum o regretă din ce în ce mai mult. Mirela Boureanu Vaida a dispărut de la tv de la începutul lunii iulie, când a intrat în concediu de prenatal. Luna trecută ea a adus pe lune un băieţel. Vedeta este mamă a doi copii, o fetiţă, Carla Maria, şi un fiu, Vladimir Alexandru.

Mirela Boureanu Vaida (34 de ani) s-a retras din televiziune în această vară, dar de atunci fanii o roagă insistent să se întoarcă pe sticlă cât mai curând. Unii chiar au iniţiat o petiţie prin care cer înlăturarea Paulei Chirilă pe care au catalogat-o "cea mai groaznică prezentatoare". La sarcina trecită, locul Mirelei Boureanu Vaida a fost ţinut de Andreea Mantea, pe care fanii nu au îndrăgit-o ca pe "titulară". Se pare că nimeni nu se compară în viziunea fanilor cu Mirela Boureanu vaida, cea care prezintă această emisiune la Antena 1 din 2011. 

Mirela Boureanu s-a despărţit cu greu de concurenţi

Vizibil emoționată, Mirela nu și-a putut stăpâni lacrimile la ultima ediţie de astă vară la care a intrat în scenă și a izbucnit în plâns atunci când a primit un frumos aranjament floral și un tort. "V-am zis să nu-mi faceți din astea. Vă mulțumesc mult de tot! Eu am vrut să se termine repede gala asta și eram foarte bucuroasă că avem multe subiecte de discutat și mă gândeam că nu o să avem prea mult timp să stau să-mi iau rămas bun, căci nu-mi plac deloc despărțirile, mai ales la televizor. E o emisiune pentru public, nu pentru stările mele. Vreau să mulțumesc familiei care se numește Mireasă pentru fiul meu. Acum cinci ani eram o fată simplă de la Etno Tv și cineva m-a aruncat în această gură a lupului și mi-a zis că ori supraviețuiesc, ori mor", a spus vedeta.

mirela boureanu vaida 4 jpeg
Mirela Boureanu Vaida, cea mai emoţionantă fotografie de familie

Miercuri (21 septembrie) Mirela, care experimentează de puțin timp viața cu doi copii, a publicat prima imagine cu cei doi copii ai săi, iar fanii i-au lăsat numeroase comentarii. Printre ele şi multe în care îi cer să revină pe sticlă din sezonul următor. 

FotoJet jpg
FotoJet (4) jpg
David Popovici, EPA jpg
FotoJet (1) jpg
Dorian Popa
sotie cumpanasu jpg
cristina rus accident 2 JPG
image png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
Jennifer Lopez și Ben Affleck (6) jpg
image jpeg
catalin maruta andra jpg
FotoJet (1) jpg
cristina rus accident 2 JPG
daniel onoriu jpg