Modalitatea în care și-a dorit Andrei Gheorghe să fie înmormântat stârnește controverse
Dorința lui Andrei Gheorghe de a fi incinerat după moarte stârnește din nou controverse aprinse pe marginea acestui subiect. Familia a decis să respecte dorința jurnalistului, dar, deși metoda este privită cu ostilitate de preoții ortodocși români, au fost cazuri în care aceiași preoți au oficializat slujbe de înrmomântare, fără să fie sancționați.
Andrei Gheorghe era o persoană cât se poate de cerebrală și s-a dezis de toate categoriile sociale în care existau controverse și idei pline de ipocrizie. Una dintre aceste categorii a fost cea a preoților, pe care Andrei Gheorghe n-a ezitat să spună public că îi detestă. Din acest motiv, jurnalistul și-a dorit ca trupul său să fie incinerat după moarte. Andrei Gheorghe nu s-a depărtat și de religie; el a rămas creștin ortodox, dar familia a decis, totuși, să-i respecte dorința cu privire la modalitatea de înmormântare.
„Într-o intervenţie în cadrul unei emisiuni de televiziune un cunoscut preot ortodox a precizat faptul că Biserica Ortodoxă Română respectă întotdeauna «decizia fiecărui om», însă, în conformitate cu propriile învăţături şi deciziile Sinoadelor sale din 1928, 1933 şi 2012, nu se va oficia nicio slujbă religioasă la înmormântare şi nici pomenirile“, afirmă Marius Rotar, cercetător la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia şi preşedinte al Asociaţiei Cremaţioniste "Amurg".
Același cercetător arată, conform statisticilor, că numărul incinerărilor a crescut lent în România, în cele trei crematorii (Vitan Bârzești, București, Igniș-Bădeni/Turda și Oradea). Totuși, doar 0,42% dintre decedați sunt incinerați, o valoare cu mult sub cele înregistrate în țările vecine, precum Ungaria, unde este de 63%, iar în Serbia, și el un stat majoritar ortodox, de 20%.
În această regiune a Europei, România a fost prima țară care a înființat primul crematoriu uman (Cenușa, pe 25 ianuarie 1928), cu mult înainte de vecinii noștri maghiari (1951) și sârbi (1964), conform Adevărul.
În consecință, Marius Rotar ridică trei întrebări grele reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române. Prima este legată de cât strictă a fost respectarea BOR a voinței "fiecărui om» dni această țară, legată de dorința de a fi incinarat. Au existat cazuri, cum ar fi cel al lui Cristian Pațurcă, ce și-a exprima în timpul vieții foarte clar dorința de a fi ars după moarte ("Vă implor să mă ardeți, iar cenușa mea să o puneți la Troița din Piața Universității"). Familia lui a fost nevoită să-l înhumeze, pentru că preoții nu fac slujbă în astfel de situații (sau depinde...). La fel și în cazul lui Sergiu Nicolaescu, a cărui incinerare a fost aspru criticată.
A doua chestiune se referă la lipsa de inițiativă a BOR față de preoții care, totuși, au efectuat slujbă de înmormântare anumitor persoane, chiar personalități publice, ale căror trupuri au fost incinerate.
De asemenea, de ce în alte țări ortodoxe, precum Rusia, Ucraina, Serbia și chiar Republica Moldova, Biserica este foarte tolerantă cu această metodă? Din cauza crizei de locuri de veci, la Chișinău va fi deschis un crematoriu, decizie față de care mitropolitul Moldovei și-a exprimat acordul.
Din punct de vedere ortodox, într-adevăr, trupul neînsuflețit nu trebuie ars, există o logică în acest sens, dacă e să consulți Sfânta Scriptură, dar de ce nu există fermitate în acțiunile preoților?
