Moment inedit la iUmor. Loredana Groza și Delia, sărut pasional care a șocat pe toată lumea

Ultima actualizare:

    Delia și Loredana s-au sărutat la iUmor
Delia și Loredana s-au sărutat la iUmor

Ultima ediție iUmor a avut parte de un moment neaşteptat imediat după decernarea premiului pentru Cea Mai Spectaculoasă Jurizare în Gala Premiilor. Loredana şi Delia s-au sărutat, lucru care l-a lăsat cu gura căscată în special pe Mihai Bendeac, dar și pe restul persoanelor aflate în public.

Loredana a fost invitată să înmâneze premiul pentru Cea Mai Spectaculoasă Jurizare, în cadrul Galei Premiilor iUmor. Artista a reuşit să atragă toate privirile imediat ce a urcat pe scenă. Îmbrăcată într-o rochie roșie, cu un decolteu adânc, aceasta a încântat atât privirile telespectatorilor, cât şi pe cele ale juraţilor.

''Loredana face parte din cele 15 – 20 de persoane din showbiz-ul românesc care sunt cu adevărat ceea ce se numește un super-star. Loredana respiră super-star'', a declarat Mihai Bendeac în culise, fiind vizibil impresionat de apariţia cântăreţei.

“Era ca o mâță care se uită în vitrină la măcelărie”, spune Șerban Copoț despre reacția lui Mihai Bendeac care a rămas cu gura căscată.

“Ăsta a murit, s-a ofilit”, a completat Delia.

“Pupatul ăsta o să fie istorie și ale lui, pentru că au fost multe, se pierd în neant deja”, a mai zis jurata iUmor.

“Își dai seama, once în a lifetime, să mă vadă pe mine mama la televizor pupându-mă pe gură cu Loredana Groza”, spune Mihai Bendeac.

“Aș vrea să mulțumesc în primul rând mie”, a zis Delia după ce i-a fost înmânat premiul.

Și apoi s-au mai sărutat o data Loredana și Delia.

“Ce rău îmi pare că n-am câștigat!, a mai adăugat Mihai Bendeac.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net