Moni, cumpărături de Crăciun în haine de 5.000 €
A reuşit să fie în centrul atenţiei şi peste Ocean, din moment ce jurnaliştii celor mai importante agenţii de presă din lume sunt mereu pe urmele ei. Monica Gabor a fost fotografiată în Los Angeles, la cumpărături pentru Sărbători.
Dacă nu ai recunoaşte firmele hainelor pe care le poartă, ai putea lesne s-o confunzi pe Monica Gabor (28 de ani) cu o puştoaică de liceu, care trăieşte din banii părinţilor şi din alocaţie. Nemachiată, dar cu un ten proaspăt, îngrijit, nevopsită, dar cu un păr sănătos şi frumos, îmbrăcată banal, în negru, se pare că vedeta nu doreşte să epateze în nici un fel în America, acolo unde s-a mutat în urmă cu cinci ani, după divorţul de Irinel Columbeanu. Aşa au surprins-o pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, fotoreporterii unei importante agenţii de presă.
Moni se afla într-un magazin de cadouri, în faţa unui raft cu felicitări de Sărbători, alegând probabil câte una pentru familia şi prietenii din România. La o privire mai atentă, nu ai cum să nu remarci geanta clasică Chanel, în nuanţa albastru-deschis, dar şi paltonul Dolce & Gabbana, de o calitate superioară. Fiecare din cele două piese costă 2.500 de euro, aşa că Moni a fost înţolită cu 5.000 de euro, fără să mai punem la socoteală pantalonii şi ghetele sport. Pentru fiica Irina (9 ani), Moni nu a fost nevoită să cumpere felicitare, întrucât, în urma înţelegerii cu Irinel, se pare că micuţa va petrecere Sărbătorile de iarnă în SUA, cu mama ei şi cu iubitul acesteia, chinezul Mr. Pink.
Mr. Pink şi-a pus vila la bătaie pentru un videoclip
Prieteniile cu vedetele internaţionale sunt la ordinea zilei pentru Monica de când aceasta locuieşte în SUA, împreună cu Mr. Pink, pe numele lui adevărat Poe Qui Ying Wangsuo. Recent, celebrul rapper Flo Rida a filmat videoclipul piesei “Zillionare” chiar la vila din Malibu, California, în care locuiesc Mr. Pink şi Monica şi care e evaluată la 3,5 milioane de dolari. Mai mult, în clip este introdusă şi celebra băutură energizantă a lui Mr. Pink.