Monica Anghel: «Cred că ar trebui reglementată legea împotriva violenței asupra animalelor»
Monica Anghel este o foarte mare iubitoare de animale, la fel ca și tatăl ei de altfel. În momentul acesta, Monica are nu mai puţin de cinci câini, despre care a povestit în cadrul unei emisiuni la tv. Vedeta a făcut câteva afirmații sensibile.
Andra Trandaș merge, de această dată, acasă la Monica Anghel pentru a afla cât mai multe trucuri de beauty pentru cățeluși, dar și care este părerea Monicăi despre copilăritul alături de animale.
„Am avut foarte mulți câini, am crescut cu câini. Tata de câte ori pleca de acasă, avea el un semn cu mâna, și de câte ori îl făcea era clar că o să vină cu un câine. Și venea. Tata mi-a îndeplinit mereu dorințele legate de viețuitoare, pentru că știe că sunt pasionată, iubitoare de animale. Din punctul meu de vedere, fiecare copil ar trebui să crească cu un animăluț, pentru cã îi responsabilizează și se dezvoltă altfel”, povesteşte artista.
De asemenea, ca o mare iubitoare de animale, Monica vorbește și despre violența împotriva animalelor: „Cred că ar trebui reglementată legea asta împotriva violenței asupra animalelor. Nu mi se pare normal așa ceva. Nu e reglementată nici cea împotriva violenței asupra femeilor sau asupra copiilor sau bărbaților. Ar trebui să ne trezim și să le reglementăm pe toate. În momentul în care ai o astfel de atitudine cumplită față de un animăluț, poți avea o astfel de atitudine și față de un om.”
Mai multe despre cum a ajuns fiecare cățeluș în familia Anghel și despre relația acestora cu restul familiei, telespectatorii vor afla, sâmbătă, de la 13.00, în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars.