Morar şi Mădălin se bat pe sânii Sânzianei

Ultima actualizare:

Rămasă şomeră după ce emisiunea Adrianei Bahmuţeanu, «La şuetă cu Bahmu'» (Kanal D) a fost scoasă din grila de programe, Sânziana Buruiană a ajuns asistentă la o altă emisiune a postului, „Petrecerea de sâmbătă".

Săptămâna trecută, însă, vedeta cu cei mai mari sâni naturali din showbiz a renegociat contractul cu Kanal D şi, în urma unor discuţii, s-a ajuns la încetarea colaborării.

Sânziana va fi şomeră doar pe perioada verii, căci mai mulţi prezentatori îşi doresc s-o coopteze ca asistentă, pentru sezonul de toamnă.

Printre cei care mizează că formele aptisante ale Sânzianei vor face ratingul să sară vertiginos se numără Mădălin Ionescu şi Mihai Morar, moderatorii emisiunilor „Acces Direct" (Antena 1) şi, respectiv, „Răi da' buni"(Antena 2).

Surse din interiorul Antenei 1 ne-au mărturisit că Buruiană ar fi primit propuneri de colaborare din partea ambelor emisiuni, urmând ca fotomodelul să ia o decizie în toamnă, înainte de începerea noului sezon: „Este adevărat, am încetat colaborarea cu postul Kanal D, însă am rămas în relaţii foarte bune cu ei. Momentan sunt în vacanţă, mă relaxez. Este adevărat că am câteva propuneri din partea unei televiziuni, însă nu vreau să dezvălui mai multe, din superstiţie", a declarat Sânziana, pentru Click!

Mai citeşte:

Sânziana Buruiană: «Am luat 10 la master»

Sânziana Buruiană şi-ar dori un fund mai bombat

Sânziana

Buruiană: "Degeaba eşti frumoasă, dacă eşti proastă"

Sânziana

Buruiană: «Ştiu să fac doar omletă»

Sânziana

Buruiană vrea să se facă moderatoare TV! Crezi că are şanse?



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Anca Țurcașiu, crescută de bunici
Chuck Norris / FOTO Profimedia
El este tânărul designer talentat care calcă pe urmele lui Cătălin Botezatu
banner adina jpg
image png
Chuck Norris la un eveniment în 2018 FOTO EPA-EFE
chuck norris captura video jpg
foto7 Dan Helciug jpg
image
image