Motivul pentru care Lili Sandu s-a întors în România după 7 ani de America
Deşi părea că trăieşte visul american, Lili Sandu s-a întors din România după şapte ani şi jumătate pe care i-a petrecut peste Ocean. Focoasa şatenă a povestit că a iniţial a plecat doar pentru două săptămâni de pe meleagurile româneşti, dar că timpul nu a mai avut aceeaşi valoare şi aşa a ajuns să stea mai mult decât îşi propusese.
Marcată de o dramă în familie, Lili Sandu (37 de ani) a plecat peste Ocean ca să uite de decesul tatălui ei, dar deşi a fost cucerită de Los Angeles, vedeta a revenit în ţară. Şatena a povestit într-un interviu pentru revista Viva! că a mers la woek shop-uri de actorie şi şi-a "vindecat" rănile. " America te mai învaţă un lucru foarte important: să nu renunţi. dar e o loterie. dacă te duci în L.A. nu înseamnă că într-un an o să iei Oscar. Ce am învăţat acolo, experienţa pe care am acumulat-o şi faptul că m-am vindecat fac mai mult decât un Oscar pentru mine (...) M-am întors în România şi pentru că mama, care are 72 de ani, nu s-a acomodat în Los Angeles şi vrea să fiu mai mult pe lângă ea. Dincolo de asta, eram în două lumi total diferite. Stăteam cam 10 luni pe an acolo şi îmi era dor să fiu aici. Şi m-am întosr pentru că dragostea m-a găsit", a spus Lili Sandu.
Şatena se iubeşte cu modelul Silviu Tolu, mai tânăr decât ea cu 12 ani. "Eu şi Silviu ne-am cunoscut la un shooting în Istanbul, acum un an şi jumătate. A început ca o relaţie de pritenie care s-a transfornat foarte firesc într-o relaţie de iubire. Sunt o femeie foarte norocoasă şi sunt foarte fericită. Într-adevăr suntem un cuplu atipic pentru că există o diferenţă de vârstă între noi de 12 ani, dar e un stereotip al societăţii peste care noi am trecut. Pentru mine, iubirea nu are vârstă. De multe ori simt că eu sunt cea imatură şi el mă pune cu picioarele pe pământ", a completat actriţa pentru aceeaşi revistă.