Motivul pentru care soţia lui Andrei Duban se teme de o nouă sarcină
A mai rămas o săptămână până când va începe noul sezon "Ferma Vedetelor" la Pro Tv, iar vedetele cooptate abia aşteaptă să primească părerile telespectatorilor. Filmările au avut deja loc lângă Sibiu, cu Monica Bîrlădeanu în rol de prezentatoare. Printre cei 12 concurenţi care au acceptat să intre în joc se numără şi Graţiela Duban, soţia actorului Andrei Duban.
În sezonul al treilea din „Ferma vedetelor”, care va începe din 13 februarie la Pro Tv, 12 vedete vor trăi în condiţii ca acum 100 de ani. Ferma unde vor trudi cele 6 perechi a fost ridicată pe locul unde, cândva, nobilii transilvăneni se retrăgeau pentru grandioase partide de vânătoare. Comunismul a suprimat petrecerile de odinioară și totul a fost lăsat în paragină. Locul nu a fost folosit și întreținut nici după Revoluție, când a fost retrocedat familiei aparținătoare. Singurii care au mai făcut câte ceva prin fermă au fost ciobanii, care au folosit locul ca adăpost.
Cele 6 perechi au o misiune foarte importantă: de a-i reda locului strălucirea de altădată. Graţiela Duban a trudit din greu ca să facă faţă noului stil de viaţă. Actriţa a mărturisit că a slăbit câteva kilograme şi i-a dus dorul băieţelului ei, Armin.
"Un copil am pe care îl iubesc şi îl ador. Este comoara mea. O parte din mine îşi doreşte şi un al doiela copil, dar Armin îmi oferă tot ce îmi trebuie şi
îmi este teamă să fac al doilea copil", i-a mărturisit Graţiela soţului ei Andrei Duban, şi el concurent la fermă.