Mutu a dat 3.000 de euro ca să-și lustruiască mașina pentru nuntă

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu și Sandra Bachici s-au cununat civil pe 14 februariefoto: Mihai Ionescu
Adrian Mutu și Sandra Bachici s-au cununat civil pe 14 februariefoto: Mihai Ionescu

Se însoară a treia oară, însă Adrian Mutu a avut grijă de toate detaliile de la nuntă, de parcă ar fi pentru prima dată ginere. Nu doar de restaurant, de meniu, ci și de mașina cu care o va duce pe Sandra la biserică. Briliantul a trecut pe la un service profesionist, care i-a făcut mașina să strălucească la propriu. S-a “scuturat” de 3.000 de euro.

Duminică, 15 octombrie, directorul executiv al clubului Dinamo spune jurămintele în fața lui Dumnezeu, pentru a treia oară. Este foarte încântat să-și pună pirostriile din nou, și asta pentru că știe că Sandra este femeia pe care a căutat-o până acum și lângă care vrea să îmbătrânească. În aceeași zi își vor boteza și băiețelul în vârstă de șase luni, pe Tiago Adrian, așa că totul este pus la punct. Au peste 300 de invitați, nunta se va desfășura într-un local cu iz regesc, la „Le Chateau”, au pregătit un meniu ”Brilliant” de cinci stele, muzică bună, iar hainele lor valorează 25.000 de euro, adică cele trei rochii ale Sandrei și cele două costume ale fostului fotbalist. Iar Mutu nu s-a îngrijit doar de aceste detalii, ci și de transportul viitoarei mirese în acea zi importantă.


    Așa arăta înainte mașina lui Adrian Mutu
Așa arăta înainte mașina lui Adrian Mutu

Săptămâna trecută, Mutu și-a lăsat bolidul pe mâna profesioniștilor de la un service din Dumbrava, Dâmbovița, care i l-au transformat total. Deși mașina lui, marca Porsche Cayenne GTS, are ceva vechime, după această transformare părea abia scoasă din magazin. Curată și strălucitoare, încât Mutu își putea face freza în ea. Procedura a costat 3.000 de euro și a avut ca scop accentuarea luciului mașinii și, totodată, ștergerea zgârieturilor.


    Așa arată acum mașina lui Mutu
Așa arată acum mașina lui Mutu

”Am avut nevoie de trei zile pentru a face această transformare, care se derulează în etape. Prima dată are loc un cleaning (curățare) al mașini, care presupune spălare profesională, amănunțită, decontaminare cu argila specială, care adună particulele invizibile. A doua etapă este polishul (lustruirea). Practic, cu ajutorul unor lămpi speciale cu fascicul foarte mic se face evaluare la suprafața masinii, iar etapele de polishare depind de cât de zgâriat este autoturismul. Se poate interveni cu soluții abrazive sau foarte fine. Urmează etapa de aplicare a ceramicii, iar ultimul strat se numește Ceramic Prolight și este cel care dă luciul. Costurile pornesc de la 800 de euro și poate ajunge la mii de euro, iar efectul de 10 straturi este garantat pe viață. Ne bucurăm că Adrian Mutu a trecut pe la noi”, ne-a explicat Marian Voicu,  managerul service-ului respectiv. Adrian a fost extrem de mulțumit de rezultat. ”Arată foarte bine și le mulțumesc băieților ”, a spus el pe Facebook.


    Fiul lui Mutu va împlini două luni pe 14 iuniefoto: Instagram
Fiul lui Mutu va împlini două luni pe 14 iuniefoto: Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net