Nadia Comăneci, la aniversare: „Sunt mândră că pot fi un simbol”
Sau prima gimnastă de nota zece. De fapt, gimnastica se poate împărți în trei ere – înainte, în timpul și după Nadia, a doua fiind cea mai spectaculoasă pentru norocoșii care i-au fost contemporani.
Nadia a rememorat pentru OK! clipe importante din destinul ei de aur, în acest material aniversar, iar noi ne-am simțit onorați să-i spunem, în direct, „La mulți ani!“
Chiar nu trebuie să fii un expert sau să fi urmărit prea multe concursuri de profil pentru a-ți da seama cât de magică a fost Nadia, cu ce ușurință și naturațele zburda pe bârnă sau la paralele și câtă eleganță punea în mișcările alea în aceeași măsură de precise. Pe 12 noiembrie, iconul sportului românesc a împlinit 54 de ani, dar chiar și-așa, la aproape 40 de ani de la momentul Montréal, atunci când sportiva noastră a „stricat“ tabela de marcaj, Nadia nu și-a pierdut agilitatea.
Chiar așa, ar mai putea Nadia noastră să mai execute, astăzi, ceva dintr-un exercițiu de gimnastică de ieri? „Un exercițiu nu pot să spun că aș putea să mai fac, în sensul unuia competițional. Dacă vorbim de anumite elemente din gimnastică, atunci da, încă mai pot executa unele dintre ele. Fac zilnic mișcare și asta m-a ajutat să-mi păstrez elasticitatea și forma fizica. Uneori, la unele întâlniri, mai fac câteva mișcări demonstrative și mă bucură de fiecare dată reacția publicului“, ne-a dezvăluit campioana.
Născută într-o Românie cât se poate de comunistă, în fostul municipiu Gheorghe Gheorghiu-Dej, actualul orășel Onești, Nadia avea să fie descoperită, la doar șase ani, de cel cu care mulți au scris, peste ani, că a dezvoltat o relație love/hate, celebrul antrenor Béla Károlyi.
Cu toate acestea, Nadia are numai amintiri plăcute despre începuturile sale, inclusiv despre exigența antrenorilor principali. „Am avut o relație normală cu antrenorii mei și în continuare am o relație corectă. Atunci când faci sport de performanță trebuie să faci sacrificii, să depui mai mult efort pentru a obține rezultate, asa este în orice sport. Trebuie ca cineva să te forțeze să-ți depășești limitele să ieși din zona de confort, doar așa poți să obții rezultate. Eu am avut norocul să înțeleg asta și astfel să devin un bun sportiv. Sunt momente în care nu mai poți, momente în care crezi că antrenorii sunt prea duri, dar un sportiv care vrea performanță înțelege și trece repede peste astfel de momente, știe că doar prin muncă poate reuși, că nu poate concura altcineva pentru el și apoi el să-și asume succesul.“
