Ne-a minţit că şi-a scos silicoanele definitiv! Cum arată sânii Oanei Zăvoranu după 8 operaţii estetice

Ultima actualizare:

    Oana Zăvoranu vrea copil, dar nu îşi doreşte să fie însărcinatăFoto: arhivă personală
Oana Zăvoranu vrea copil, dar nu îşi doreşte să fie însărcinatăFoto: arhivă personală

Oana Zăvoranu este regina neîncoronată a operaţiilor estetice la sâni. Vedeta şi-a pus şi şi-a scos de numai puţin opt ori implanturile cu silicon, iar sânii ei au avut de suferit serios în urma acestor mofturi. În această vară, actriţa anunţa că s-a plictisit de bustul gigant şi că va renunţa la silcoanele de 460 de mililitri, dar la ultima şedinţă foto de acum câteva zile la care a pozat fără sutien, Ouerida nu a reuşit să-i convingă şi pe esteticieni că este sută la sută naturală. Specialiştii contactaţi de Click! ne-au explicat că actriţa are şi acum implanturi, ce-i drept unele mici.

Oana Zăvoranu (44 de ani) a renunţat şi nu prea la implanturile cu silicon din sâni. Vedeta a fost întrebată în repetate rânduri dacă s-a decis să fie naturală şi a răspuns senină că acum este 100 la sută. Esteticienii o contrazic însă. Din ultima imagine publicată chiar de ea, pe reţelele de socializare, specialiştii au remercat că vedeta a optat pentru un implant mai mic, dar nu le-a scos de tot.


    Esteticienii susţin că vedeta şi-a pus alte implanturi foarte mici prin areolă Foto: arhivă personală
Esteticienii susţin că vedeta şi-a pus alte implanturi foarte mici prin areolă Foto: arhivă personală

"Oana Zăvoranu şi-a scos implanturile vechi, dar a optat se pare pentru unele mici pe care medicul i le-a montat prin areolă, de aici sunt şi cacatricile care nu s-au vindecat nici acum şi sunt destul de inestetice. Se pare că acolo a fost şi o ridicare de sâni, făcută tot aşa, prin mamelon. Era şi normal ca Oana să-şi dorească cele două proceduri. Dacă ea îşi scotea doar silicoanele, sânii ei ar fi arătat îngrozitor, ar fi cunoscut gravitaţia, pentru că aşa se întâmplă în toate cazurile, şi sigur nu ar fi stat aşa fermi ca acum. Din fotografie, este clar ca lumina zilei că vedeta are silicoane, dar unele foarte discrete, probabil cel mai mic număr", a mărturisit pentru Click! un specialist renumit în chirurgia plastică.

Oana Zăvoranu a fost recent protagonista unei şedinţe incendiare în care a pozat fără sutien, făcută pentu un proiect de suflet, pe care îl va lansa în doar câteva zile.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net