Nicoleta Luciu, sfaturi online pentru mămici
Mamă eroină, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului, Nicoleta Luciu va debuta în mediul online cu un blog dedicat femeilor cu copii şi nu numai. Bruneta este adepta unui stil de viaţă sănătos şi nu de puţine ori le-a sfătuit pe mămici să-şi alimenteze micuţii cu produse sănătoase şi să evite dulciurile.
De când s-a mutat la Miercurea Ciuc şi a dispărut de pe micul ecran, Nicoleta Luciu are mai mult timp şi s-a gândit să-l folosească cu scop. Brunetei i-a venit ideea de a-şi face un blog, fiind de multe ori rugată de mămici să le îndrume către o viaţă sănătoasă pentru micuţii lor. Vedeta s-a lăsat uşor convinsă şi a început să scrie articole pe diferite teme care să le ajute pe femeile cu copii şi pe graviduţe să ştie tot ce este mai bine pentru prunci. Pentru a fi sigură că va atinge subiecte interesante, Nicoleta şi-a întrebat prietenii despre subiectele pe care ar trebui să le abordeze pe blog.
"Mă gândesc să fac un blog pentru noi mămicile şi viitoare mămici. Am nevoie şi de ajutorul vostru. Despre ce aţi vrea să citiţi pe blog? Care sunt curiozităţile voastre legate de sarcină şi copii?", scria Nicoleta cu ceva timp în urmă.
De atunci, bruneta s-a pus pe treabă şi curând îşi va lansa blogul, unde printre sfaturi utile despre alăptat, mămicile vor găsi reţete delicioase pentru copiii mofturoşi. Vedeta le încurajează pe mămici să le ofere copiilor nuci, fructe proaspete şi cereale integrale în loc de dulciuri şi mâncăruri sănătoase cu carne din pasăre de curte şi ouă de ţară.
Nicoleta Luciu a devenit prima dată mama în 2008, atunci când l-a adus pe lume pe Zsolt jr. Trei ani mai târziu, vedeta a născut din nou, de data aceasta tripleţi: doi băieţi, Karoly şi Kevin, şi o fetiţă, Kim.