Nicoleta Nucă, surprinsă în trandrețuri cu iubitul musculos la Neversea
Nicoleta Nucă și iubitul ei, Alex Ursache, și-au demonstrat iubirea la festivalul Neversea 2019. Deși cei doi și-au făcut publică relația și dragostea pe care și-o poartă unul celuilalt, Nicoleta Nuca și iubitul toboșar sunt discreți cu viața privată. La festival s-au ținut însă de mână și s-au simțit bine pe muzica de la Neversea 2019.
Nicoleta şi Alex au purtat ținute lejere, fără prea multe artificii de stil, iar iubirea dintre cei doi se putea observa cu mare ușurință. Așa cum declara în urmă cu ceva timp artista pentru revista Unica, Alex Ursache este cu adevărat prima ei dragoste.
“Cred că acum, la 24 de ani, trăiesc prima dragoste. Până acum doar credeam că iubesc. Am stat și am analizat. Cred că în relațiile anterioare a fost atașament, a fost atracție, a fost obișnuință, dar nu a fost iubire. Simt acum ceva ce nu am mai simțit niciodată. Deci, asta este dragostea!”, declara anul trecut Nicoleta Nucă pentru sursa citată mai sus.
Artista a explicat că fiecare relație este specială în felul ei și a avut de învățat din fiecae poveste de dragoste în care a fost implicată.
“Eu cred că fiecare relație este o lecție de viață și fiecare relație este mai bună decât cea anterioară. Cred că cel mai dur reproș pe care l-am primit a fost că sunt insensibilă. Este reproșul pe care l-am primit în toate relațiile de până acum”, a continuat ea.
Nicoleta Nucă își dorește să înfieze copii
Nicoleta Nucă își dorește foarte mult ca în viitor să înfieze 2-3 copii. Cântăreața își propune ca atunci când va fi hotărâtă, pe lângă copiii pe care vrea să îi aibă alături de partener, să mai adopte alți 2-3 copii.
Nicoleta Nucă visează ca în viitor să aibă o familie mare formată atât din copiii ei, cât și din 2-3 copii adoptați, pe care i-ar iubi la fel de tare, fără a face diferențe. Artista își dorește să găsească un soț iubitor cu care să întemeieze o familie unită.
„Să am o familie frumoasă, un soț iubitor și înțelegător, câțiva copii dintre care o fetiță a mea și alți 2-3 copii adoptați, pentru că eu cred că a iubi un copil adoptat este o dovadă de iubire supremă. Și îmi doresc mult să întemeiez o organizație umanitară prin care să pot lupta împotriva violenței în familie, să pot susține construcția spitalelor și orfelinatelor și construcția a numeroase adăposturi pentru animale din stradă”, a declarat Nicoleta Nucă pentru life.ro.
Vedeta formează un cuplu alături de Alex Ursache, toboșarul ei. Ea a povestit într-un interviu cum s-au cunoscut cei doi.
„Ne-am cunoscut un an în urmă la ziua de naștere a unei prietene comune și de acolo a pornit toată povestea. Este o relație frumoasă bazată pe iubire și încredere și alături de el mă simt „acasă”, sentiment extrem de important pentru mine”, a aspus ea.
Nicoleta Nucă se gândește la nuntă
Nicoleta și Alex sunt de mult timp împreună, dar nu vor să grăbească lucrurile, astfel că nunta încă nu este stabilită, deoarece nu-și doresc să forțeze lucrurile între ei.
"Deja suntem de ceva timp împreună, dar lucrurile trebuie să se întâmple natural. Nu grăbim evenimentele și nu forțăm. Pentru mine contează intelectul, să fie o persoană cu care pot avea conversații de ore în șir, să-mi fie prieten, pe lângă partener sau iubit. Eu sunt o persoană foarte sinceră, așa m-au educat părinții. Mă gândesc că oamenii trebuie sî fie la fel ca mine. Latura fizică să existe, să fie pasiune. Cred că orice femeie vrea să fie zeiță în ochii bărbatului de lângă ea. În momentul în care o femeie este văzută astfel, înflorește și este în stare să mute munții", a declarat Nicoleta Nucă la Răi Da Buni.