O asistentă care l-a îngrijit pe Petrică Mîțu Stoian povestește: «I s-a făcut rău și a leșinat»

Ultima actualizare:

    Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă, 6 noiembrie, la vârsta de 61 de aniFoto: Mediafax
Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă, 6 noiembrie, la vârsta de 61 de aniFoto: Mediafax

Să fi fost doar terapia din camera hiperbară care a dus la moartea fulgerătoare a lui Petrică Mîțu Stoian? Sau și problemele sale de sănătate mai vechi, trecerea prin COVID care i-a șubrezit organismul, greșeli în administrarea tratamentului...? O asistentă care l-a îngrijit în trecut povestește un episod grav, în care artistul a leșinat în urma unui puseu de tensiune.

Celebrul artist a murit sâmbătă, 6 noiembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița, unde fusese adus în stare gravă, cu insuficiență respiratorie, de la Clinica Nera. Avea 61 de ani și începuse, în respectiva unitate, un tratament de recuperare post-COVID. Moartea sa continuă și acum să fie larg dezbătută. O asistentă medicală care s-a ocupat de el în trecut a povestit că maestrul avea probleme cardiace și că a leșinat la un moment dat în urma unui puseu de tensiune.

Petrică Mîțu Stoian leșinase, în trecut, din cauza tensiunii

„Mi-a spus că îi este rău, prezenta un puseu de tensiune. Am luat tensiometru, l-am adus, dar a trebuit să pun o perfuzie între timp. A leșinat. Pur și simplu a zis «îmi este rău» și l-am așezat pe pat… Am luat tensiometrul, am văzut că are 20 cu 10 și jumătate tensiune, pulsul foarte tahicardic, rapid… Am chemat o infirmieră, l-am suit pe căruț, l-am dus la Cardiologie, unde era doctorița… A stat 45 de minute, a primit îngrijiri medicale. I s-a făcut o electrocardiogramă, apoi a fost consultat… De atunci am făcut eu legătura, că avea probleme cu inima de mai mult timp”, a povestit asistenta pentru Prima TV.

Petrică Mîțu Stoian ar fi recunoscut atunci că a mai avut astfel de pusee de tensiune și încerca să dea asigurări că nu e nimic grav. „Îmi zicea: «Vă rog eu frumos, am mai făcut pusee din astea de tensiune, nu mai îmi țineți morală, că eu vin, mă refac… sunt obosit!», așa mi-a zis, de oboseală, ca fost plecat, a condus noaptea. Nu știu de alte probleme de sănătate. L-am avut ca pacient și îmi pare rău de ce i s-a întâmplat”, a declarat femeia, prezentă la înmormântarea artistului.


    Asistenta Luci a făcut declarații pentru Prima TVFoto: captură Prima TV
Asistenta Luci a făcut declarații pentru Prima TVFoto: captură Prima TV

Clinica Nera, prima postare pe Facebook după moartea artistului

Între timp, sâmbătă, Clinica Nera din județul Caraș-Severin a postat primul mesaj pe Facebook de la declanșarea acestui scandal. Dă asigurări că terapia hiperbară și clinica în sine nu au fost cauza decesului interpretului de muzică populară. „Regretăm şi deplângem dispariţia domniei sale!  Avem convingerea că acest moment nefericit ne va întări şi adevărul (obiectiv, ştiinţific) va ieşi la lumină. Atunci, toţi aceşti “balauri cu picioare de lut” (a se citi “fake-news-uri grosiere”) se vor spulbera ca ceaţa la lumina soarelui. Clinica Nera nu se închide! Activitatea noastră continuă cu încredere, determinare, tenacitate şi mai ales dăruire ca şi până acum”, au scris reprezentanții clinicii. Totuși, conform news.ro, toți pacienții internați în clinică au fost trimiși acasă, iar activitatea a fost suspendată pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ministerul Sănătății nu recomandă terapia hiperbară


    Clinica Nera se mândrește că are cea mai performantă cameră hiperbară din RomâniaFoto: Clinica Nera / Facebook
Clinica Nera se mândrește că are cea mai performantă cameră hiperbară din RomâniaFoto: Clinica Nera / Facebook

După moartea lui Petrică Mîțu Stoian, Ministerul Sănătății a transmis un comunicat în care precizează că terapia hiperbară nu e recomandată în cazul tratamentului post-COVID. Încă din luna aprilie 2021, când a fost aprobat Protocolul de Medicină Fizică și de Reabilitare post-COVID, oxigenoterapia hiperbară nu a fost inclusă în protocolul de tratament, „având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să-i dovedească eficiența. Singura mențiune privind camera hiperbară se află la secțiunea: alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelență în recuperare fizică”, se arată în comunicat. De asemenea, specialiștii consideră „periculoasă promovarea agresivă a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net