O primă victorie în instanță pentru Georgică Cornu în războiul pentru bani împotriva Marinei Almășan! Ce au decis judecătorii? „Nu suntem multumiți!”
Georgică Cornu a câștigat, zilele acestea, o primă luptă, în procesul în care afaceristul timișorean încearcă să recupereze nu mai puțin de 200.000 de euro de la fosta lui parteneră, Marina Almășan. Ce au decis, recent, judecătorii și ce a nemulțumit-o pe avocata omului de afaceri, Dalina Terzi?







Afaceristul Georgică Cornu a cerut, recent, în instanță ca fosta lui parteneră, Marina Almășan, să-i returneze suma de 200.000 de euro. Banii ar fi fost oferiți de Cornu drept cadou, fără acte, la începutul relației lui cu Marina Almășan, pentru ca vedeta TVR să își poată achita datoriile la procesul de partaj cu regretatul cântăreț Victor Socaciu.
Mai precis, cu banii oferiți de Cornu, Marina Almășan i-ar fi achitat lui Victor Socaciu partea lui din apartamentul pe două nivele în care Marina Almășan locuiește și în prezent.
Suma solicitată de Cornu la proces este una destul de mare, prin urmare și taxa de timbru judiciar stabilită de instanță a fost una pe măsură: peste 13.500 de lei. În consecință, afaceristul a solicitat, prin avocata sa, diminuarea taxei sau eșalonarea acesteia pe o perioadă mai lungă.

Instanța i-a admis, zilele acestea, afaceristului cererea în cauză, iar acum Cornu se pregătește să o înfrunte pe Marina Almășan în sala de judecată.
„Admite în parte cererea. Eşalonează obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 13559,8 lei în 24 de rate lunare egale, de 565 de lei fiecare, scadentă în data de 25 ale fiecărei luni, începând din luna ianuarie 2026.
Prezenta încheiere se va comunica organelor fiscale competente pentru recuperarea taxei judiciare de timbru eşalonate, după rămânerea definitivă. Cu drept de cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a civilă”, se arată în decizia magistraților.

Ce spune avocata Dalina Terzi? „Doamna Almășan va trebui să se apere”
Avocata lui Georgică Cornu, Dalina Terzi, a declarat pentru Click! că este nemulțumită de actuala decizie magistraților.
„Nu suntem 100% multumiți de soluție. Soluția de acum este bună, dar numai parțial, în sensul că instanța a împărțit suma în 24 de rate. Dar, nu este ce am dorit noi. Avem în vedere cel puțin și o reducere a taxei. Așteptăm hotărârea redactată ca să vedem dacă facem cerere de reexaminare.
Domnul Cornu poate suporta să dea 565 ron / lună, dar nu putea să dea 13350 ron deodată. Dar, noi vizăm scutire sau reducere plus eșalonare. Dar, procesul va merge în sfârșit mai departe. Doamna Almășan va primi cererea și va trebui să se apere”, a declarat avocata Dalina Terzi, în exclusivitate pentru Click!
De ce s-a despărțit Marina Almășan de Georgică Cornu?
Marina Almășan și omul de afaceri Georgică Cornu au avut o relație timp de 12 ani. Georgică Cornu a cerut-o de soție în urmă cu ceva ani pe Marina Almășan, i-a oferit inelul și au cumpărat împreună chiar și verighetele, însă oficializarea relației lor s-a amânat la nesfârșit, motiv pentru care anul trecut prezentatoarea TVR a anunțat ruptura dintre ei, cu care omul de afaceri timișorean nu a fost de acord. De altfel, deși formau un cuplu de peste un deceniu, bărbatul a ales să nu se mute la București și să trăiască această poveste de iubire de la distanță.
Cei doi s-au apropiat în 2011, după ce s-au cunoscut la un eveniment caritabil. Amândoi erau implicaţi în căsnicii nefericite, conform dezvăluirilor făcute de vedeta TVR la vremea respectivă. Relaţia lor a cunoscut mai multe urcuşuri şi coborâşuri, de-a lungul anilor.
De-a lungul relației cu Cornu, vedeta TVR a fost răsfățată de afacerist cu scurte vacanțe romantice în Italia. Mai mult, acum omul de afaceri a dezvăluit că ar fi contribuit cu 20.000 de euro la reparația acoperișului locuinței acesteia din București. Mai mult, la partajul de regretatul Victor Socaciu, tot Cornu a fost cel care i-ar fi făcut cadou suma de 200 000 de euro pe care cântărețul a solicitat-o pentru jumătatea lui de casă, Marina Almășan rămânând să locuiască în apartamentul lor.



































