O româncă a lansat bijuterii inspirate din opera lui Brâncuşi

Ultima actualizare:

    Claudia Florentina (centru), alături de designerul elveţian Philippe CramerFoto: arhiva Click!
Claudia Florentina (centru), alături de designerul elveţian Philippe CramerFoto: arhiva Click!

Se numeşte Claudia Florentina şi se află printre artiştii care duc talentul românesc peste hotare, reuşind să-i impresioneze până şi pe cei mai aspri critici internaţionali de artă. A revenit în ţară lănsând o colecţie de bijuterii inspitare din opera lui Constantin Brâncuşi.

După ani buni de trăit în Geneva, tânăra a revenit în România, pentru a implementa un nou stil de design interior şi administrare imobiliară, cum deja există în ţările europene. Experienţa dobândită din studiile şi anii trăţi în străinătate, a făcut-o să-şi impună ca, şi în ţara ei natală, să existe un stil de viata usor perfecţionist, aşa cum sunt creaţiile ei. Totodată, aceasta a reuşit să-i cucerească pe elveţieni şi cu albumul de artă fotografică, despre Bucureşti. Tânăra a lansat colecția de bijuterii "L'Amour", destinată iubirii, iar “operele” ei au la bază creaţiile lui Constantin Brâncuşi. Şi de această dată, punctul de plecare a fost celebra sculptură a sculptorului nostru, denumită "Sărutul". Tot pe acelaşi considerent, Claudia Florentina a realizat şi cartea "L'Amour & Brâncuşi", pe care a lansat-o la Geneva, pentru a întelege mai bine operele de arta ale celui care a fost denumit "geniu naţional".

Sărutul reinterpretat
Sărutul reinterpretat

„Mi-am dorit ca realizările mele să definească noţiunea de iubire, legătura între doi îndrăgostiţi şi pasiunea dintre ei, o pasiune pură, aproape ireală. În „Sărutul”, am simbolizat uniunea trupească, într-o intimitate ce depăşeste, cu mult, pasiunea violentă a dorinţei sexuale, o dragoste care e mai presus de dorinţa fizică. Observăm că ei se ţin în braţe, din profil, cu genunchii flexaţi, iar prezenţa unui singur ochi şi a unei singure guri, accentuează ideea contopirii, îndrăgostiţii devenind un tot unitar, o singură persoană”, a declarat Claudia Florentina. 

Bărbatul
Bărbatul

Stilul unic al româncei i-a cucerit şi pe cei mai aspri critici elveţieni de artă, iar datorită acestui fapt i s-a făcut o propunere de zile mari. Reprezentanţii unui vestit brand auto internaţional au cooptat-o pe tânără pentru a le personaliza interiorul unei maşini. Semnătura artistei vizuale poarta numele de „Cele trei degete”, şi sunt inserate, ca o cusătură, atât pe bord cât şi pe scaunul destinat şoferului, maşină pe care a adus-o în România, pentru a putea fi admirată şi de publicul nostru.

Femeia
Femeia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net