Oana Frigescu şi Roxana Sârbu ex-Trident s-au împăcat după ce s-au caftit în parc
Împăcare istorică! Roxana, fosta solistă a trupei Trident, şi Oana Frigescu, fosta prezentatoare a «Observatorului» de la Antena 1, au dat mâna după ce mult timp s-au duşmănit. Cele două au renunţat la plângerile făcute în urma bătăii de anul trecut din Parcul Herăstrău.
Niciodată să nu spui niciodată. Dacă până nu de mult Roxana Sârbu (29 de ani) şi Oana Frigescu (33 de ani) ar fi făcut orice pentru a-şi vedea rivala pedepsită, acum cele două femei din viaţa lui Andrei Badiu au şters totul cu buretele. La mai bine de un an de când s-au păruit, în văzul trecătorilor, Roxana şi Oana au renunţat la plângerile făcute una împotriva celeilalte.
Ele au depus dovada împăcării, în scris, la Judecătoria Sectorului 1, iar magistraţii nu au mai avut de făcut decât să constate încetarea urmăririi penale şi să le scutească şi de plata unor amenzi de câteva sute de lei.
“Roxana a renunţat la proces pentru binele Mariei, fetiţa pe care iubitului ei, Andrei Badiu, o are cu Oana Frigescu. Şi-au transmis prin intermediari că e mult mai bine să cadă la pace şi că acest conflict nu ar prinde bine nimănui”, ne-a spus o sursă din apropierea lor.
Scandalul de pomină dintre Oana şi Roxana a avut loc în vara anului trecut în Parcul Herăstrău. Oana a acuzat-o atunci pe Roxana că a încercat să-i filmeze fetiţa cu telefonul. În urma bătăii, Roxana s-a prezentat la IML pentru certificat medico-legal, iar Oana s-a dus la Poliţie, pentru a reclama că ea a fost victima.
Andrei Badiu: "Avea mâinile pline de sânge"
Fostul soţ al Oanei Frigescu, Andrei Badiu, a povestit şi el cum s-a desfăşurat incidentul dintre fosta prezentatoarea TV şi Roxana Sârbu, actuala lui iubită. “Când am ajuns, Roxana tremura toată. Avea mâinile pline de sânge şi păr smuls pe haine. Pentru mine, este un déjà-vu. Fosta mea soţie este hoţul care strigă hoţul. I-am văzut pe toţi trei, în parcul Herăstrău, după ce se întâmplase tot”, a spus Badiu.