Oana Mizil a pierdut şapte sarcini până acum. Iubita lui Marian Vanghelie va naşte în această toamnă o fetiţă
Numai în pielea Oanei Mizil să nu fii! Fostul deputat a pierdut nu mai puţin de şapte sarcini până acum. Iubita lui Marian Vanghelie este însărcinată în cinci luni şi urmează să aducă pe lume o fetiţă la începutul lunii septembrie.
Oana Mizil a povestit la emisiunea "La Măruţă" cum a reuşit să rămână însărcinată, deşi a încercat până acum în repetate rânduri să devină mamă. Fostul parlamentar a rermomorat clipele cumplite prin care a trecut în ultimii 12 ani când a pierdut sarcină după sarcină. Iubita lui Marian Vanghelie a ţinut să explice şi faptul că nu a ascuns sexul copilului şi mărturiseşte că a fost o eroare la ecograf. "În săptămâna 16-17 de sarcină, m-am dus să fac testul de morfologie. Mi s-a spus că este băieţel. În săptămâna 19-20 am făcut din nou testul, ecograful, şi mi s-a spus că este fetiţă. Nu ne-am gândit la nume. Mie mi-ar plăcea foarte mult Maria. Astfel, aş vrea să-i mulţumesc Fecioarei pentru darul pe care mi l-a făcut. Am văzut că s-a vehiculat faptul că acest copil a fost conceput în post. Nu este adevărat. A fost după post, după Crăciun. Eu sunt foarte credincioasă. Acest copil pentru mine este o minune. De 12 ani îmi doream să rămân însărcinată. Nu rămâneam gravidă, sau când se întâmpla pierdeam sarcinile. De şapte ori am pierdut copilul. Nu mă sperie faptul că marian este închis. Noi nu am vrut să ascundem sarcina, mai ales că este o minune pentru noi, repet. Doctorii nu m-au lăsat trei ani să renunţ la visul meu şi le mulţumesc pentru asta. Vreau să spun tuturor femeilor formula mea. Am fost la Biserica Sf. Spiridon Vechi. Un preot mi-a dat un canon. 40 de zile la rând trebuia să citesc aceste acatiste şi am reuşit. Voi naşte la sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie. Eu sper că şi Marian va veni acasă până atunci să fie alături de mine şi de fetiţă. Mi-am dat demisia de la parlament în ziua în care am ieşit de la DNA pentru a arăta că nu mie frică să fiu cercetată. Am renunţat la salariul de parlamentar, de 3.200 de lei", a declarat Oana Mizil la Pro Tv.
Oana Mizil şi Marian Vanghelie formează un cuplu de aproape trei ani, iar cei doi îşi doresc foarte mult o familie cât mai mare. Oana a povestit recent că provine dintr-o familie numeroasă şi de aceeaar vrea să aibă cel puţin trei copii.