Oana Roman, vacanță după vacanță! Vedeta a dezvăluit unde merge vara aceasta și cum își menține silueta
Oana Roman (50 de ani) a început vara cu dreptul. Fiica lui Petre Roman a fost deja pe litoralul românesc și abia așteaptă să respecte tradiția de a merge din nou la Cannes, lucru care se va întâmpla chiar în acest weekend.







Atât Oana Roman, cât și fiica ei, Isabela, se bucură de timpul petrecut împreună și adoră să se plimbe cât mai mult după o perioadă încărcată și după terminarea școlii cu brio.
„Am fost deja în vacanță, pe litoralul românesc, câteva zile la noi, am descoperit o plajă superbă, mi-a plăcut foarte tare. Sâmbătă plecăm la Cannes, cum mergem noi în fiecare an, la prietenele mele și de-abia așteptăm și eu și Isa.
E totul pregătit de anul trecut, mai ales vacanțele din Franța, așa le pregătesc, din timp. Mai am o prietenă cu care trebuie să organizez o altă vacanță, în luna august, o să ne hotărâm asupra destinației, nu ne-am hotărât încă”, am aflat de la Oana Romn.
Oana Roman a slăbit mult
Vedeta afișează acum o siluetă lăudată de mulți și cu care a luat prin surprindere așa că ne-a dezvăluit și ce preferă să mănânce vara. Ea a reușit să dea jos 10 kilograme.
„Eu vara mănânc mai mult roșii cu brânză, caș puțin sărat cu roșii proaspete, multe salate, pește la grătar, și câte o supă cremă și multe fructe, care sunt foarte importante”, ne-a mai declarat Oana Roman cu gândul la escapadele pe care abia așteaptă să le facă în străinătate.
Tot cu gândul la vacanțe, Oana Roman și-a amintit cât de frumos petrecea alături de părinții ei, împreună cu care a mers în vacanțe până la vârsta de 32 de ani.
„Am avut foarte multe vacanțe dragi sufletului meu, toate petrecute cu părinții. La mine a fost mereu o tradiție să plecăm vara la mare, iarna la Predeal. Cu ei am fost de multe ori în Franța, în Spania.
Eu am făcut cel puțin o vacanță pe an cu părinții mei până când ei s-au despărțit și eu aveam 32 de ani! De drag și de plăcere mergeam cu ei în vacanță chiar și la 30 de ani”, ne-a mai declarat Oana Roman, mândră tare, la rândul ei, de fiica sa care a terminat anul școlar cu rezultate mai mult decât perfecte la învățătură.
„De Isa sunt tare mândră și fericită, a terminat cu premiul I, dar nu a avut 10 pe linie. Nu i-am cerut deloc să aibă 10 pe linie, a terminat cu media 9.80 sau 9.90. E important să aibă cunoștințe, nu să învețe mecanic, pe dinafară pentru o notă”, e de părere Oana Roman.

































