Oana Zăvoranu, primele imagini din noua telenovelă. "Simt că trăiesc, meseria asta e ca un drog"
Oana Zăvoranu jubilează și are si motive să fie extrem de fericită. După 14 ani de absență din telenovele, șatena revine într-un serial la Antena 1. Actrița face parte din distribuția filmului "Sacrificiul", proiect cinematografic ce se va difuza din această toamnă. Până atunci, Oana Zăvoranu a publicat imagini de la filmări.
Oana Zăvoranu (45 de ani) face parte din serialul "Sacrificiul" de la Antena 1, multe scene fiind filmate la Mogoșoaia. De acolo, vedeta a făcut publice imagini cu ea pe platoul de filmare și le-a mărturisit fanilor că este extrem de fericită.
"Pe platoul de filmare, când se strigă ACȚIUNE, simt că trăiesc ceva ce nu știu cu ce să compar...e o eliberare de adrenalină care îmi scurtcircuitează toată ființa. Clar meseria asta e ca un drog dacă o iubești, îți vine natural și te identifici cu cea în pielea căreia intri cu totul. Doamne, nici nu am realizat cât de mult mi-a lipsit!", a notat Oana Zăvoranu în dreptul unei imagini cu ea de la filmări.
Serialele în care a jucat Oana Zăvoranu
Încă de anul trecut, „mama telenovelelor”, producătoarea Ruxandra Ion (62 de ani), spunea într-un interviu pentru „OK! Magazine” că şi-ar dori să lucreze din nou cu Oana Zăvoranu. "Oana Zăvoranu se află şi ea în distribuţia noului serialul al Ruxandrei Ion şi merge regulat la filmările care au loc când în Buftea, când în Otopeni sau Băneasa. Oana are un rol important în poveste, mai ales că e vorba de trei familii numeroase”, a povestit pentru Click! o sursă de pe platourile de filmare.
Oana Zăvoranu și Ruxandra Ion au mai lucrat în perioada 2004-2006 pentru proiectele „Numai iubirea” şi „Păcatele Evei”, producţii de succes la Acasă TV. Atunci Oana ar fi renunţat la producţiile de ficţiune din cauza lui Pepe, soţul ei de atunci, care era prea gelos să o lase să se mai pupe cu alţi actori la filmări.
Citește și:
Oana Zăvoranu, 10.000 € pentru un serial
Pepe, dat în judecată de Oana Zăvoranu, la 8 ani de la divorţ