Oana Zăvoranu şi-a făcut iubit nou
Oana Zăvoranu are o nouă febleţe. E vorba mai exact de jurnalistul Beniamin Cioanta cu care bruneta a fost surprinsă la un eveniment monden desfăşurat sâmbătă noaptea. Deşi a avut relaţii cu mai mulţi bărbaţi celebri, se pare că nu e nevoie să fii faimos pentru a o cuceri pe Oana.
Oana Zăvoranu şi Beniamin au petrecut toată noaptea într-un club din capitală. Nu este prima oară când cei doi sunt văzuţi împreună, ei fiind fotografiaţi şi la începutul anului. Oana a discutat cu cei de la ziarulring.ro despre această relaţie: "Da, Beni este un băiat foarte simpatic. Ştiu că şi el mă place. Şi mama lui mă place. E puţin emoţionat din cauza camerelor de filmat, de obicei este foarte deschis. Nu este o relaţie între noi, deocamdată, dar nu se ştie ce ne rezervă viitorul", a declarat Oana.
Oana şi Beniamin la lansarea unei colecţii de haine (foto Kanal D)
Relaţiile vor fi mereu un subiect dureros pentru Oana. Vedeta are cumulate peste 24 de ani de relaţii, lucru ce i-a atras dezamăgirea Oanei faţă de replrezentanţii sexului opus, nereuşind să găsească bărbatul care s-o facă fericită. "La 18 ani am fugit de acasă cu iubitul meu, Viorel, cu care am stat cinci ani. Apoi am avut o relaţie de şapte ani cu Marius, care nu e persoană publică. Ulterior, am fost doi ani cu Cove, dar nu îmi dau seama ce mi-a trebuit de la omul acela. A urmat relaţia cu Pepe, vreo şapte ani. Ultima a fost cu Răzvan, aproape trei ani. Sunt iubită. Sunt foarte iubită de multă lume. Da, recunosc şi că îmi e dor să iubesc şi eu. Simt nevoia să iubesc din nou, dar sunt foarte liniştită singură. Din păcate, am avut parte doar de bărbaţi nebuni. Da! Nebuni, geloşi şi posesivi. Aşa ceva nu îmi mai trebuie. Nu cred că există pe pământul acesta bărbat care să nu mă bată la cap, să nu mă ia la rost toată ziua, unde am fost, ce am făcut", a spus Oana Zăvoranu.