Oase, coprezentator în sezonul 3 Asia Express

Ultima actualizare:

    Gina Pistol şi Oase vor prezenta împreună noul sezon Asia ExpressFoto: Antena 1
Gina Pistol şi Oase vor prezenta împreună noul sezon Asia ExpressFoto: Antena 1

Oase a tras lozul câştigător toamna aceasta. Simpaticul concurent, care a făcut pereche cu CRBL în sezonul precedent al emisiunii Asia Express, este noul coprezentator al reality-show-ului de la Antena 1.

Oase, câștigătorul sezonului 2 Asia Express, este noul coprezentator al Ginei Pistol în show-ul ce va duce vedetele pe Drumul Comorilor. După ce a trecut cu brio prin experiența de concurent, Oase va începe de data asta o nouă aventură.

„Am emoții la fel de mari ca atunci când eram concurent. Ba nu, acum sunt de fapt mult mai mari. Atunci am plecat de acasă cu gândul să mă distrez orice s-ar întâmpla, acum simt cum îmi apasă ceva pe umeri..cred că presiunea. Postura asta e nouă pentru mine, vine la pachet cu o super responsabilitate, dar mie mi-a plăcut atât de mult experiența Asia Express, m-am bucurat așa tare să văd locurile prin care am fost, încât acum voi fi ghidul celor de acasă.  Le-am pregătit o călătorie prin cele mai spectaculoase locuri din Filipine și Taiwan, la pachet cu tot felul de povești despre aceste locuri”, a povestit Oase.

Gina Pistol rămâne pionul principal la cârma Asia Express

Gina Pistol va fi în continuare prezentatoarea Asia Express și pe Drumul Comorilor. “Anul trecut, am crezut că după un sezon știu exact cum vor decurge lucrurile în Asia Express, dar show-ul ăsta este o surpriză nu doar pentru vedetele care participă, ci pentru întreaga echipă. Așadar, anul acesta plec cu gândul că multe și neprevăzute se vor întâmpla”, a povestit blonda.

Asia Express, cel mai dur reality show din România, revine cu un nou sezon la Antena 1. În acest an, cursa celor 9 perechi de vedete se va desfășura în Filipine și Taiwan. Concurenții  care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum. Au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Citeşte şi:

Cine este Oase, partenerul lui CRBL de la Asia Express. Care e numele lui real

Ce vor face CRBL și Oase cu premiul de 30.000 de euro, de la Asia Express

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net