Octavian Ene și Daniela Nane, într-un spectacol de vis! Secrete din culise: „E nevoie de o chimie deosebită” FOTO EXCLUSIV
Teatrul, opera și poezia se contopesc într-un spectacol care promite să readucă la viață vremuri demult apuse. „La fereastra cu pisică” este reprezentația la care așteaptă zeci de oameni să participe. Spectacolul este realizat de tenorul Octavian Ene, alături de actrița Daniela Nane și pianistul Alexandru Burcă, iar pentru el s-a depus nu doar foarte multă muncă, ci și dragoste și pasiune. Iubitorii perioadei interbelice au șansa să se întâlnească cu poeziile scriitorilor din perioada interbelică, interpretate pe acordurile melodiilor de epocă care odinioară bucurau burghezia. De la „Zaraza” la „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, interpreții au pregătit numeroase surprize pentru public. Magia se va întâmpla la Teatrul Godot, de la Palatul Bragadiru, pe data de 29 august. Cum s-a născut spectacolul? De ce trebuie să vină în special tinerii la reprezentație? La toate aceste întrebări ne răspunde tenorul Octavian Ene.
„La fereastra cu pisică”, spectacolul care te trimite în alte timpuri
Cum s-a născut spectacolul? Care este povestea din spatele lui?
Spectacolul s-a născut, în primul rând, din dorința de a da curs unui vis mai vechi, acela de a aduce în fața publicului moștenirea bunicului meu. Am observat că există o tendință a oamenilor de a asculta din ce în ce mai multă muzică veche, iar acest fapt s-a concretizat prin apariția numeroaselor concerte și festivaluri de acest gen. Lumea își schimbă treptat direcția din punct de vedere al gusturilor muzicale și se pare că ne întoarcem de unde am plecat. Nu în ultimul rând, pe toți trei ne unește dragostea pentru perioada interbelică. Pianistul Alexandru Burcă are o vastă experiență în muzica de atunci și a realizat numeroase concerte cu această temă, ba chiar a înregistrat mai multe albume cu muzică interbelică. Sunt convins că nu am fi putut avea un alt pianist care să se poată apropia de nivelul lui Alexandru pe această nișă.
Ce are diferit acest spectacol față de altele?
În colecțiile bunicului meu am găsit partituri ale unor piese care se pare că erau celebre în perioada respectivă, dar care acum sunt necunoscute publicului, pentru că nu găsim înregistrări ale acestor cântece în arhivele audio. O altă caracteristică a spectacolului nostru este unicitatea. Fiecare apariție va fi diferită. Energia fiecărei reprezentații va fi alta. Deși programul în sine nu va suferi modificări majore de la o reprezentație la alta, energia va fi foarte diferită. Avem o conexiune foarte bună între noi și ne surprindem reciproc pe scenă. Spre deosebire de majoritatea spectacolelor de acest gen, care încearcă să aducă acea muzică în zilele noastre, să o transforme, să o adapteze la gusturile de azi, noi facem fix opusul. Scopul nostru este să transpunem publicul în atmosfera acelor vremuri, să interpretăm în stilul epocii respective, pentru ca oamenii să simtă ce ar fi simțit publicul din anii ‘30.
Cum a fost să construiți alături de doamna Nane și domnul Burcă acest spectacol? Care au fost provocările?
Întrebarea aceasta mă face să zâmbesc… e primul spectacol la care lucrez unde nu am avut parte de provocări sau de piedici. Atât eu, cât și Alexandru Burcă avem experiența acestui tip de concerte, după cum am menționat anterior. Daniela Nane este o mare iubitoare de poezie și a ales cele mai potrivite texte pentru repertoriul propus de noi. Suntem o echipă omogenă, așa că munca împreună este foarte ușoară și plăcută.
Octavian Ene, despre cum a lucrat cu Daniela Nane și Alexandru Burcă
Cum este să lucrezi cu partenerul de cuplu? Multe cupluri celebre declară că nu pot lucra cu partenerul de viață. Ce este diferit la dvs. și doamna Nane?
Orice spectacol de succes are nevoie de o chimie deosebită între artiști, însă această chimie nu depinde de niciun factor extern, ea nu poate fi nici antrenată, nici creată. Sunt artiști care cu greu ajung la un numitor comun în viața de zi cu zi, dar care pe scenă au o legătură fabuloasă, pe când alții se înțeleg de minune în afara scenei, dar nu pot construi o energie puternică atunci când fac artă. E pur și simplu un fapt și nu cred că are vreun sens să căutăm vreo explicație pentru asta. Ideal ar fi să existe o bună înțelegere atât pe scenă, cât și în afara ei pentru a obține cel mai bun rezultat.
Înțeleg că pasiunea pentru muzică este o moștenire de familie. Care a fost însă momentul exact în care v-ați dat seama că asta vreți să faceți cu adevărat?
Așa este. Am povestit despre bunicul meu într-un articol anterior, dar și mama a moștenit acest talent. Ea a cântat în copilărie în Corul de Copii Radio. Mă bucur că și eu am primit, la rândul meu, această binecuvântare. Părinții m-au înscris la o grădiniță catolică din București și până în clasa a VIII-a am urmat cursurile școlii catolice - acolo au descoperit că “am voce”. Așa am început să cânt și, deși am continuat cu matematica în unul dintre cele mai bune licee din București, am studiat în paralel muzica. După finalizarea programelor de licență și master ale Universității Naționale de Muzică București, m-am înscris în cadrul Școlii Doctorale.
Care este marele vis al dvs când vine vorba de carieră? Până unde vă doriți să ajungeți?
Încerc să nu îmi stabilesc un obiectiv punctual de tipul “vreau să ajung să cânt la Metropolitan”, pentru că nu știu ce a pregătit Dumnezeu pentru mine. Scopul meu este să lucrez cu mine însumi și să devin din ce în ce mai bun, pentru a putea împlini misiunea pentru care am venit în această lume. Aristotel vorbea despre importanța căii de mijloc, despre virtutea care se află între două extreme. Încerc să mă bucur de artă și de ceea ce fac, doar astfel cred că îmi voi atinge potențialul maxim.
Dacă ați putea colabora cu orice artist din lume? Cine ar fi acela?
Mi-aș fi dorit să fi putut colabora cu un geniu care, din păcate, nu se mai află printre noi. Maestrul Camil Marinescu a fost un dirijor excepțional și un om de cultură fără egal. Era o plăcere să îl asculți, o adevărată desfătare. Recomand tuturor să caute pe internet interviurile sale, în care vor găsi un izvor nesecat de cunoaștere. Pentru mine a fost ca un tată care a crezut foarte mult în mine și căruia îi datorez ceea ce sunt acum, în mare parte. Dacă nu l-aș fi cunoscut, cel mai probabil aș fi renunțat la muzică într-un moment de mare cumpănă din punct de vedere profesional, cu care m-am luptat în urmă cu câțiva ani.
Care este rolul pe care visați să îl interpretați?
Mi-aș dori foarte mult să interpretez rolul Faust din opera lui Charles Gounod, care face chiar subiectul lucrării mele de disertație. Faust ne arată că, indiferent de gravitatea faptelor și alegerilor noastre pe parcursul vieții, putem primi iertarea - un moment de căință sinceră și dorința de a ne repara greșelile sunt suficiente pentru ca Dumnezeu să își îndrepte binecuvântările către noi.
De ce sunt arta și cultura importante pentru tineri? Cum credeți că i-am putea convinge să își îndreptate mai mult atenția spre ele?
Contrar prejudecăților, sălile de teatru și operă, cinematografele, librăriile și bibliotecile sunt pline de tineri. Ideea că doar persoanele trecute de o anumită vârstă mai consumă cultură este complet eronată. Tinerii sunt însetați de cultură, vor să învețe și, așa cum am menționat anterior, au început să se îndrepte spre vechile valori. Mie mi se pare că această tendință este foarte bună și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru industria actuală. Este o primă etapă prin care tinerii își manifestă dezacordul față de direcția în care se îndreaptă arta și cultura în general. De aceea cred că spectacolul nostru va fi foarte bine primit de public, pentru că propune o estetică mai veche, de care lumea începe să fie foarte însetată. Promovarea culturii depinde și de noi, artiștii. Scopul nostru nu este doar acela de a interpreta un rol sau o lucrare muzicală dificilă, ci și de a ajuta publicul să se apropie mai ușor de actul cultural artistic. Nu poți avea pretenția ca oamenii să iubească ceea ce faci ca artist, dacă nu înțeleg sau nu se simt apropiați de contextul estetic, istoric și cultural propus.
