Ozana Barabancea scoate bani cu forţa de la fostul soţ
Nu a găsit altă cale pentru a-şi rezolva problemele. La mai bine de 13 ani de la divorţ, Ozana Barabancea a ajuns la tribunal cu fostul ei soţ. Şi asta pentru a-l obliga să contribuie aşa cum se cuvine la creşterea celor doi copii ai lor, pentru care bărbatul trebuia să plătească lunar 35 de lei!
Ozana Barabancea (46 de ani) a ajuns la limita răbdării. Aşa s-ar explica cererea juratei emisiunii “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, care a ajuns pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 2. La mai bine de 13 ani de la divorţul de pianistul Sorin Mihai Terinte, cântăreaţa şi-a dorit să mai stabilească o dată obligaţiile acestuia de tată, de data aceasta pentru ambii lor copii. Iar judecătorii i-au dat dreptate. L-au obligat pe fostul soţ al Ozanei să plătească pentru fiica lor, Gloria (13 ani), şi fiul lor, Andrew-Heydon (16 ani), câte o pensie de întreţinere în cuantum egal cu 1/6 din venitul lui lunar.
Pentru băiatul lui, pianistul plătea lunar, conform unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în 2002, suma de 35 de lei. Ozana ar fi vrut să aibă şi custodia exclusivă a fetei pentru a nu mai depinde de fostul ei soţ, însă judecătorii nu au fost de acord.
Cântăreaţa îşi creşte singură cei doi copii după ce a ales să se separe de Sorin Terinte. Bărbatul a făcut-o să sufere cumplit, după ce ar fi înşelat-o, chiar când era însărcinată cu fiica lor. “Mi-a fost foarte greu. Au fost nişte momente cumplit de grele. Două zile, la operă, stăteam cu partitura în mână şi nu puteam să cânt nimic. Nu mă puteam concentra”, mărturisea în urmă cu ceva timp Ozana Barabancea într-o emisiune de televiziune.
Cu toate acestea, artista a reuşit să treacă peste probleme şi să aibă la un moment dat o relaţie de prietenie cu fostul soţ, de dragul copiilor. “Am o relaţie foarte frumoasă cu fostul meu soţ. Copiii îl vizitează, el vine la ei, avem o relaţie extrem de bună. Dar ne-au trebuit câţiva ani până să ajungem la acest echilibru”, spunea Ozana Barabancea într-o emisiune la Antena Stars, în 2014.
Şi, în ciuda demersului pe care l-a făcut în instanţă, artista susţine şi în continuare că nu există neînţelegeri cu tatăl copiilor ei. “Am relaţii foarte bune cu Sorin şi treaba cu tribunalul e o pură formalitate”, a declarat pentru Click! în exclusivitate Ozana Barabancea.
E jurată la show-ul «Te cunosc de undeva»
Ozana Barabancea s-a născut pe 4 octombrie 1969 în Bucureşti şi a devenit cunoscută ca solistă de operă, apoi de jazz, acum fiind profesoară de canto. A făcut parte din distribuţia filmului “Supravieţuitorul” în regia lui Sergiu Nicolaescu şi a jucat în musicalul “Chicago”. În ultimii ani Ozana a făcut parte din juriile unor showuri de televiziune de mare audienţă de la Antena 1, “Splash! Vedete la apă” şi “Te cunosc de undeva”, care a ajuns la sezonul 9 şi va începe din 13 februarie la postul din Băneasa.