Ozana Barabancea și-a pierdut mama la 14 ani: "Cu pretul vieții, mama mi-a dat șansa să fac muzică"
Ozana Barbancea, jurata emisiunii ”Te cunosc de undeva” (Antena 1), își amintește cu dor de mama ei, care a părăsit această lume mult prea devreme: ”La 14 ani, am fugit de acasă si am petrecut seri întregi la Operă! Cu pretul vieții, mama mi-a dat șansa să fac muzică! Să îl cunosc pe Bach, pe Chopin, pe Beethoven!”, povestește soprana.
Solista Ozana Barabancea (51 de ani) a povestit, pe conturile sociale, despre despărțirea prematură de mama ei, femeia care a făcut tot posibilul să-și vadă fata artistă: "Cu prețul vieții! Când aveam 12 ani mama mea a căzut la pat! Eram în clasa a șasea A, la școală generală 19, și la Școala de Artă nr. 4 lângă casă. Studiam pianul. Mama m-a trimis la ore de pian și prima mea profesoară, doamna Hamza, m-a părăsit, plecând în străinătate. Am suferit enorm. Am plâns pentru că-mi era dor de ea. Am trecut pe la mulți profesori, unii mai dedicați decât alții, profesori care m-au învățat multe. Dar la vârsta de 12 ani, odată cu schimbările fiziologice din viața unui copil am început să mă las pe tânjeală! Studiam din Paște în Crăciun. Mama mă implora, zăcând în pat, să îi cânt. Eu nu voiam, rebelă refuzam, deși îmi plăcea cum cânt!”.
Mama i-a cumpărat pianul: ”Era un pian superb cu coadă, de renume, cu placă de bronz, dar profesorii m-au dat afară din școală. Mama s-a ambiționat, s-a îmbrăcat în rochia ei de mătase albastră cu guler alb brodat, elegantă că o regină, și a bătut la ușa domnului director al școlii nr. 4, ca să îi mai dea o șansă fiicei sale rebele, pentru că ea, mama, credea în potențialul meu!”, a mai adăugat Ozana. Soprana a muncit enorm ca să fie reprimită la școală.
”S-a adunat comisia într-o săptămână, timp în care am studiat zilnic, cu sora mea alături, cu mama bolnavă în holul mare întinsă pe pat din cauza bolii. Bunica făcea de mâncare și îmi spunea: când vei fi mare într-o societate și vei cânta toți te vor admira, vei fi deosebită, vei fi artista. M-au convins! Am cântat impecabil și am reintrat la cursurile de pian principal al școlii nr. 4!”.
”Mamă, îți mulțumesc, mi-e așa de dor de tine!”
Un an mai târziu, mama ei se stingea din viață: ”Rodica Barabancea a plecat la Domnul, lăsându-mi un gol imens în suflet, un sentiment de dor și un sentiment de ciudă, că nu mai pot să îi mai cânt, să mă încurajeze, să mă susțină, să mă certe! Am fost repartizată la profesoara Nicole Veturia, care și ea m-a părăsit, plecând în America!...Plângeam și cântam încercând să îmi potolesc dorul de mama! Mama! O femeie frumoasă, îngrijită, ambițioasă, altruistă, brunetă, soție de director, harnică, gospodină, admirată de Jean Gabin pe aeroportul din Paris, plină de carismă, credincioasă, mama, Rodica Barabancea, mi-a dat o pâine în mână: muzica!”.
Încă din adolescență, Ozana mergea la Operă: ”La 14 ani am fugit de acasă și am petrecut seri întregi la Operă! Cu prețul vieții, mama mi-a dat șansă să fac muzică! Să îl cunosc pe Bach, pe Chopin, pe Beethoven, pe Sabin Drăgoi, cu prețul vieții! Dorul de părinți și de copilărie este cel care permite lacrimilor să curgă șuvoi, fără reținere, zguduindu-ne, curățându-ne sufletul. Dorul de părinți ne reconectează la sursă noastră. Este starea cea mai curată. Te răcorește, te împrospătează, te resetează că să poți lua viața în piept, cu forțe proaspete, cu optimism, cu încredere, curajos. Plânsul este pentru cei puternici! Pentru cei asumați. Cine plânge e conștient că eliberează suferință și își curată sufletul de mâzga unor amintiri îngropate. Eliberăm amintirile și lăsăm loc pentru provocările prezentului. Această jertfă o simt că pe o ștafetă! Cu prețul vieții! Mama, îți mulțumesc! Mi-e așa de dor de ține!”, a scris Ozana, pentru femeia care i-a dat viață, dar și pentru copiii ei, Gloria (17 ani) și Andrew (20 ani).
