Pacha Man, mărturisiri uluitoare despre copilărie: "Mama era foarte rea, am luat multă bătaie"
Invitat în emisiunea "La Măruţă", Pacha Man şi-a deshis sufletul în faţa telespectatorilor şi a povestit amănunte incredibile despre copilăria lui.
E mereu cu zâmbetul pe buze, dar ascunde un trecut dureros şi o copilărie foarte nefericită. Viaţa lui Pacha Man ar putea fi, oricând, scenariul unui film. Unul plin de violenţă şi de lacrimi.
Pacha Man (39 de ani), pe numele real Călin Nicorici, a crescut alături de cei doi fraţi ai săi, şi de o mamă violentă. Bătăile pe care le-a îndurat i-au marcat viaţa şi sunt motivul pentru care astăzi, el nu mai vorbeşte deloc cu cea care i-a dat viaţă.
"Copilăria mea a fost foarte dură şi violentă. Când eram în clasa întâi, tata a plecat în Canada, iar eu am rămas în România cu cei doi fraţi ai mei şi cu mama. Trebuia să plecăm şi noi, dar mama nu a mai vrut. Îmi aduc aminte perfect momentul în care mama l-a îmbrăţişat pe tata, când a plecat. Mama a fost mai ciudată, nu ştia să se comporte cu copii, sau poate eram noi prea răi şi nu putea face faţă. Eu ştiu că nu am fost un copil dorit, mi-a spus şi tata că mama m-a respins la naştere. A rămas însărcinată cu mine la 20 de ani, probabil a intrat într-o mică depresie. Eu am luat multă bătaie în copilărie. Eram cel mai agresat, dar acum sunt bine, sunt întreg. Caracterul meu de azi se datorează şi copilăriei mele, dar îmi asum. Mama are acum 60 de ani şi nu a recunoscut niciodată nimic. Când un om spune că nu te-a atins niciodată, nu ştiu dacă mai vrei să vorbeşti vreodată cu el", a povestit Pacha, la emisiunea "La Măruţă".
Singurele amintiri frumoase pe care le are Pacha Man sunt cele legate de bunicii din partea tatălui. Părinţii mei sunt, de fapt, bunicii mei din partea tatălui. Ei m-au iubit cu adevărat. Aveau mai mult suflet, erau mai deschişi. Din păcate, nu mai trăiesc, eram bine dacă mai trăiau. Au murit în anul 2000. Am apucat să mă lansez, le-am făcut o mare bucurie. Merg mai rar pe acolo pentru că mă doare sufletul. Eu sunt foarte sensibil, deşi nu arăt", a mai spus el.
Pacha Man nu mai vorbeşte deloc cu mama lui, de ani buni. Susţine că dacă femeia şi-ar cere iertare şi ar fi sinceră, ar putea să o ierte, dar e sigur că femeia nu va face asta niciodată.
"Eu practic nu o cunosc pe maică-mea, o ştiu într-un singur fel: rea. În clasa întâia, am căzut şi mi-am spart barba. De frică, m-am dus singur la policlinică şi m-au cisut. Când am ajuns acasă, m-a luat şi mama la bătaie. Nu îmi amintesc nicio îmbrăţişare. Ultima dată am vorbit cu mama acum un an, dar mai bine nu o făceam. Îmi era greu, sufeream, nu mai vorbisem cu ea de vreo 5 ani şi am zis să o caut. Ea spune că şi-a dedicat viaţa nouă, nu recunoaşte violenţele asupra mea şi a fraţilor mei", s-a confesat Pacha, la Pro TV.