Pavel Stratan și soția lui sărbătoresc 25 de ani împreună. Ce mesaj impresionant i-a transmis artistul. „E femeia fără de care nu aș fi făcut sau avut nimic”

Pavel Stratan și soția sa, Rodica, marchează anul acesta un moment special în viața de familie: 25 de ani de căsnicie. Deși artistul este mereu în atenția publicului și unul dintre cei mai apreciați interpreți, partenera sa a ales de-a lungul timpului discreția și a stat departe de lumina reflectoarelor.

pavel stratan   familie jpg

Cu ocazia aniversării, Pavel Stratan a vorbit deschis despre rolul important pe care Rodica îl are în viața lui, dar și în echilibrul familiei pe care au construit-o împreună. Alături de el, și fiica lor, Cleopatra Stratan, a avut cuvinte emoționante despre mama sa.

Pavel Stratan: „Suntem o echipă”

Artistul a transmis un mesaj plin de recunoștință pentru femeia care i-a fost alături timp de un sfert de secol. Pavel Stratan spune că succesul său și tot ceea ce a construit în viață nu ar fi fost posibil fără sprijinul soției sale.

„Rodica e femeia fără de care nu aș fi făcut sau avut nimic din ce am acum. Am fost și suntem o echipă, mi-a fost mereu sursă de inspirație și împreună suntem un exemplu de cuplu care se iubește și se respectă ca în prima zi, și după 25 de ani!”, a declarat Pavel Stratan pentru revista VIVA.

Cuvintele artistului au impresionat fanii, mai ales că acesta vorbește rar despre viața personală și despre familia sa.

Rodica, pilonul de bază al familiei

Pavel Stratan și Rodica au împreună doi copii, Cezar și Cleopatra, ambii atrași de muzică și de cariere artistice, la fel ca tatăl lor.

Cleopatra Stratan a explicat că mama sa a fost mereu un sprijin esențial pentru întreaga familie și că multe dintre valorile după care trăiesc ea și fratele ei vin din educația primită acasă.

Cred că cele mai importante lecții pe care le-am învățat amândoi de la părinți au fost despre echilibrul din toate și să fim noi înșine. Ne-au învățat despre bunătate, dragoste, încredere. Am primit cea mai frumoasă educație din partea lor, ne-au oferit mereu tot ce e mai bun și nu putem fi decât recunoscători pentru astfel de părinți minunați!”, a spus Cleopatra.

Ce a spus Pavel Stratan despre America Express

În cadrul aceluiași interviu, artistul a vorbit și despre participarea Cleopatrei Stratan și a soțului ei, Edward Sanda, la emisiunea „America Express”. Pavel Stratan a recunoscut că a urmărit experiența lor cu emoție și cu multe griji.

Am stat puțin cu inima strânsă chiar de când ne-au spus că vor pleca în concurs, dar am avut încredere că se vor descurca. Ne-au povestit toate experiențele lor trăite acolo și, indiferent de ce s-a întâmplat, cel mai important e că au trecut prin toate împreună și că și-au sudat și mai mult relația”, a mai declarat artistul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Rihanna  foto   Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
8 jack nicholson main jpg jpeg
csm ion tiriac f5a78e0dc5 jpg
banner dorian popa jpg
adriana bahmuteanu facebook jpg
Banner Dan Cruceru
Ion Tiriac jpg
image
image