Pe ei nu-i bate nimeni la biliard

Ultima actualizare:

    Augustin Viziru. A participat la tot  felul de competiţii de  biliard, unde a obţinut  premii importante
Augustin Viziru. A participat la tot felul de competiţii de biliard, unde a obţinut premii importante

S-au făcut remarcaţi ca actori, prezentatori tv sau cântăreţi, însă oricând ar putea schimba cu succes macazul, spre sport. Pe care nu-l fac doar în timpul liber, din pasiune, ci au ajuns la performanţă. Augustin Viziru şi Sonia Simionov sunt campioni la biliard, Şerban Copoţ la yachting, Silvia Lăuneanu a ajuns instructor de fitness, Vladimir Drăghia e înotător de performanţă, iar Adrian Enache joacă fotbal din copilărie.

Se încumetă cineva să joace un biliard cu Sonia Simionov? Riscaţi să luaţi bătaie fără drept de apel. Iar asta deoarece frumoasa prezentatoare a show-ului „Am ceva să-ţi spun”, emisiune care va debuta în această toamnă la Antena 1, este campioană naţională la biliard. „Îmi plac logica şi lucrurile precise, pentru care trebuie să depui efort mental. Biliardul le are pe toate.  În câţiva ani de joc şi antrenament, am devenit vicecampioană naţională. Iar anul trecut, în 2014, am reuşit să câştig locul I şi am devenit campioană naţională la biliard”, ne-a declarat aceasta.

Biliardul nu este singurul sport pe care Sonia Simionov l-a practicat la nivel de performanţă. Jurnalista a fost campioană naţională la înot, la juniori, în 1997, şi medaliată cu aur şi argint la competiţii internaţionale, în 1998 şi 1999. De asemenea, a fost căpitan al echipei de baschet a liceului, alături de care a câştigat două cupe judeţene, şi a jucat, timp de trei ani, tenis de câmp. “Când făceam înot de performanţă, mă antrenam şase-şapte ore pe zi. Eram un copil, dar iubeam apa. După câţiva ani, m-am accidentat şi nu am mai putut continua. Am început să joc tenis şi m-am accidentat şi mai tare. Am început să fac fitness şi, după trei ani, am descoperit că mă doare foarte tare spatele. Atunci am înţeles că sportul renunţă la mine. Eu aş fi continuat. Aşa că am ales ceva ce mă solicită, fizic, mai puţin: biliardul”, ne-a mai spus Sonia. Şi asta nu e tot. Prezentatoarea tv a câştigat acum doi ani Cupa Presei la Tir, disciplina Pistol-mitralieră, a făcut salturi cu paraşuta şi are diploma de amator în scufundări la adâncimi de maximum 20 de metri.

Actorul Augustin Viziru are şi el talent la sport. Şi-a început cariera ca antrenor de tenis, antrenor de fotbal, precum şi jucător de biliard, participând la tot felul de competiţii importante. În 2006 a obţinut titlul de campion naţional şi balcanic, a făcut o pauză de câţiva ani, pentru ca în 2012 să se reapuce de joc la modul serios. Pasiunea pentru actorie a venit pe parcurs, după rolul din telenovela „Lacrimi de iubire”.

Sonia Simionov. A fost campioană naţională  la înot, are diplomă de ama- tor în scufundări, a practicat  tenis, fitness, baschet, a  sărit cu paraşuta, dar pentru  că problemele de sănătate  au început să o supere, s-a  axat acum doar pe biliard
Sonia Simionov. A fost campioană naţională la înot, are diplomă de ama- tor în scufundări, a practicat tenis, fitness, baschet, a sărit cu paraşuta, dar pentru că problemele de sănătate au început să o supere, s-a axat acum doar pe biliard

Sonia se simte în  largul ei atât în  aer cât şi în apă
Sonia se simte în largul ei atât în aer cât şi în apă

Şerban Copoţ e campion naţional la yachting

Cântăreţul practică acest sport de pe când avea doar 10 ani, iar acum, la 34 de ani, se poate mândri că a ajuns campion naţional. “Anul trecut, am ieşit campion naţional la yachting, deci pot spune că am o pasiune pe care am dus-o spre performanţă. Până acum am obţinut numeroase medalii şi cupe, printre care medalia de argint la Campionatul Naţional din 1996”, spune liderul trupei Animal X, pe care îl puteţi vedea în postura de concurent al show-ului “Te cunosc de undeva!” de la Antena 1.

Vladimir Drăghia a fost înotător de performanţă

Înainte de a fi actor, Vladimir Drăghia a fost înotător de performanţă vreme de 12 ani. Jumătate din această perioadă a făcut parte chiar din lotul olimpic. Bineînţeles că celebritatea nu l-a făcut să se lase de acest sport, ci merge în continuare la antrenamente, iar în seara aceasta îl puteţi vedea în finala emisiunii “Splash! Vedete la apă!” de la Antena 1. Potrivit surselor Click!, Drăghia ar fi chiar marele câştigător al competiţiei şi al premiului de 3.000 de euro, bani care vor merge la două fetiţe înotătoare.

Silvia Lăuneanu e instructor de fitness

Cântăreaţa din fosta trupă De La Vegas a avut de mică înclinaţie către toate sporturile solicitante. Încă din copilărie câştiga concursuri de ciclism, acum merge foarte mult cu bicicleta, face scufundări şi sărituri de la înălţime, de mai bine de zece ani practică tae-bo la sală şi a făcut chiar şi cursuri de perfecţionare în sport. De anul acesta s-a mutat în America şi s-a angajat ca instructor de fitness la una dintre cele mai mari săli de sport din New York.

Enache joacă fotbal de la 10 ani

Dacă nu ştiaţi, înainte de a se apuca de muzică, de la frageda vârstă de 10 ani, Adrian Enache (49 de ani) a jucat fotbal, făcând parte din lotul de juniori al României (prin 1976) şi junior la Oţelul Galaţi. Nu s-a lăsat niciodată de acest sport, chiar dacă a ales în viaţă cariera muzicală. Ba chiar le-a combinat, cumva. Enache face parte din echipa de fotbal a artiştilor şi timp de 20 de ani a purtat banderola de căpitan al Naţionalei de Fotbal a Artiştilor. „Acum doi ani, i-am predat-o lui Andrei Ştefănescu, din trupa Alb Negru. Sunt golgheterul echipei, cu peste 300 de goluri înscrise”, spune cântăreţul. Mai mult decât atât, şi fiul său, David (10 ani), se pare că îi calcă pe urme. “Fiul meu are veleităţi de comentator sportiv. Îi place foarte mult să comenteze meciurile de fotbal şi ştie totul despre transferuri şi clasamente”.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net