VideoPetre Dulfu, omul din spatele lui Păcală. Drumul spre celebritate și motivul pentru care a fost uitat
Deși a fost unul dintre cei mai citiți autori români, prezent în școli și în biblioteci din toată țara, numele lui Petre Dulfu este astăzi tot mai puțin cunoscut. Paradoxal, poveștile și personajele sale au rămas vii, chiar dacă autorul din spatele lor a fost, în mare parte, uitat.
Petre Dulfu a fost, la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, unul dintre cei mai citiți autori români. Cărțile lui ajungeau în școli, în biblioteci de sat și în mâinile oamenilor simpli. Generații întregi au crescut cu poveștile lui, însă astăzi numele său este tot mai rar amintit, chiar dacă personajele au rămas cunoscute.
Scriitorul a ales să se adreseze unui public larg, nu doar celui din mediile literare. A scris pentru elevi, pentru învățători și pentru oameni care nu aveau acces ușor la literatura considerată „înaltă”. Tocmai această apropiere de public l-a făcut extrem de popular. Cu toate acestea, în timp, numele său s-a pierdut treptat din memoria colectivă.
Petre Dulfu s-a născut în martie 1856, în satul Tohat din Maramureș, într-o familie de țărani cu legături puternice cu biserica. A arătat de mic interes pentru școală, iar primele lecții le-a făcut cu unchiul său, învățător în sat. Ulterior, a ajuns la Baia Mare, unde a urmat studiile într-un sistem în limba maghiară, dar a căutat în paralel să citească în limba română.
Drumul spre literatură și afirmare
Un moment important pentru el a fost întâlnirea cu opera lui Vasile Alecsandri. Volumul „Doine și lăcrămioare” l-a impresionat profund și l-a făcut să își dorească să scrie. În acea perioadă, a început să participe activ la o societate de lectură, unde a citit, a tradus și a prezentat propriile texte.
Studiile au continuat la Cluj-Napoca, unde a urmat Facultatea de Litere și Filosofie. Aici a fost remarcat de profesorul Grigore Silași, care i-a susținut talentul și i-a trimis textele lui Vasile Alecsandri. Aprecierea primită a fost un moment important în parcursul său.
În anii de studenție, Petre Dulfu a început să publice în reviste și să se implice în activități culturale. În 1881 și-a susținut doctoratul în filosofie, cu o lucrare dedicată tot lui Alecsandri. În același an, a plecat la București, unde a considerat că poate scrie și lucra mai liber.
Ajuns în Capitală, a intrat în învățământ și a predat pedagogie, istorie, geografie și limba română. A lucrat cu viitori învățători și a susținut ideea că educația este esențială pentru dezvoltarea unei societăți. Profesoara Cella Pop, una dintre fostele sale eleve, îl descria astfel:
„Cu chip de bunic din lumea basmelor, ţinând catalogul strâns lipit de trup, de parcă făcea parte din însăşi fiinţa lui, cu privirea veşnic pierdută în gol, cu pasul rar, coborând ori urcând scara principală spre cancelarie ori spre clase, aşa mi-a rămas în minte profesorul Dulfu. (...) Odată, la o serbare, venise Regina Elisabeta.
Omul din spatele lui Păcală
În stânga stătea profesorul. Piciorul Reginei mişca nervos un colţ de trenă şi din mişcare scânteierea pietrelor scumpe de la pantofi ne atrăsese ochii. Dar Majestatea Sa, cu zâmbetu-i neuitat, spuse ceva profesorului. A fost întâia oară când am văzut pe d. Dulfu râzând. Şi tot de atunci toate stăruinţele camaradelor de a-l mai imita au fost zadarnice. Profesorului Dulfu îi vorbise o Regină şi din ziua aceea altul era în mintea mea“, potrivit adevărul.ro.
Pe lângă activitatea didactică, a scris manuale și lucrări pentru elevi, dar și texte despre educație și morală. În același timp, a continuat să scrie literatură inspirată din folclor.
Cele mai cunoscute opere ale sale sunt construite pe baza poveștilor populare. „Isprăvile lui Păcală” este cea mai cunoscută carte, care a avut numeroase ediții și a fost citită de generații întregi. Alte lucrări precum „Gruia lui Novac” sau „Povestea lui Făt-Frumos” merg în aceeași direcție.
Petre Dulfu nu a inventat lumi complet noi, ci a adunat povești din tradiția populară și le-a pus într-o formă clară și accesibilă. Astfel, a reușit să facă o legătură între folclor și cititorii obișnuiți.
Citit de toată lumea, dar uitat de timp
La vremea sa, cărțile lui erau peste tot: în școli, în biblioteci și în sate. De exemplu, „Isprăvile lui Păcală” a ajuns la 23 de ediții în aproximativ 70 de ani. Cu toate acestea, de multe ori, oamenii își amintesc personajele, dar nu și numele autorului.
În timp, interesul pentru operele sale a scăzut. Au apărut tot mai puține ediții noi, iar literatura a început să circule în alte moduri. Fără promovare și fără prezență constantă în școli, Petre Dulfu a ieșit treptat din atenția publicului.
Astăzi, deși numele său nu mai este la fel de cunoscut, poveștile lui continuă să fie citite, iar moștenirea sa rămâne vie prin personajele care au trecut testul timpului.
