Petre Roman s-a apropiat de vechea familie datorită nepoatei sale

Ultima actualizare:
Petre Roman şi Silvia au împreună un băieţel, Petrus
Petre Roman şi Silvia au împreună un băieţel, Petrus

După ce s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc, Petre Roman s-a răcit de vechea lui familie. Nu a mai vorbit deloc cu fosta nevastă, Mioara, dar s-a distanțat până și de fiica lui, Oana. De când s-a născut,însă, nepoțica sa, atitudinea fostului premier s-a schimbat radical.

La începutul relației cu Silvia Chifiriuc, ex-premierul Petre Roman încă nu se detașase total de fosta nevastă. Ca semn de respect pentru cei 32 de ani de căsnicie, acesta o mai ajuta pe Mioara cu una, cu alta, ba îi trimitea inclusiv mașină cu șofer care să o ducă unde avea nevoie. După ce și-a oficializat legătura cu Silvia, în 2009, Petre Roman s-a schimbat radical. Fostul prim-ministru a uitat cu desăvârșire de vechea familie. S-a distanțat inclusiv de fiica lui, Oana, pe care într-o vreme nu o mai căuta nici măcar la telefon, iar despre o întâlnire nici nu se punea problema. De altfel, la un moment dat, Oana li s-a plâns prietenilor că realizările ei profesionale nu sunt apreciate de tatăl său si că acesta nu o sună niciodata să o felicite sau să o încurajeze.

Bunica micuţei este în al nouălea cer
Bunica micuţei este în al nouălea cer

De câteva luni, însă, Petre Roman a revenit la sentimente mai bune, iar meritul îi aparține micuței sale nepoate. De când Oana a născut-o pe Maria Isabela, Petre Roman și-a luat în serios rolul de bunic. Îi este tare drag de fetiță, pe care o vizitează des. De altfel, Roman nu a uitat cum să se poarte cu un copil mic, el fiind ținut în priză de fiul său, Petrus, în vârstă de 4 ani și jumătate.


    Oana Roman, Marius Elisei şi fetiţa lor, la botez. Petre şi Mioara Roman au fost şi ei prezenţi la evenimentFoto: Facebook
Oana Roman, Marius Elisei şi fetiţa lor, la botez. Petre şi Mioara Roman au fost şi ei prezenţi la evenimentFoto: Facebook

”Se duce des la Oana ca s-o vadă pe cea mică. Se joacă cu ea, îi duce cadouri, este foarte atașat de copilă”, ne-a spus o sursă din apropierea lui Petre Roman. Dragostea pentru nepoțica lui a reușit să încălzească implicit și relația cu fiica sa, Oana. Cei doi se înțeleg mai bine ca niciodată, lucru care o bucură pe Mioara, fosta soție a lui Petre Roman.

Oana are grijă ca părinții ei să nu dea nas în nas

Chiar dacă s-a apropiat din nou de fiica lui, Petre Roman a păstrat distanța față de fosta nevastă. Cei doi nu și-au mai vorbit din luna iunie, de la nunta Oanei, când a fost botezată și micuța Maria Isabela. Ca să evite orice posibil conflict, Oana are grijă ca de fiecare dată când tatăl său vine la ea în vizită să nu cumva să se intersecteze cu mama ei.

Oana Roman, mândră cu fetiţa ei
Oana Roman, mândră cu fetiţa ei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Natalia Guberna png
julieta szonyi jpg
banner Irina Loghin
sabrina carpenter body roz instagram jpg
banner Doina Spătaru
image png
banner Mihai Traistariu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net