Povestea românului care a făcut piesa de generic de la „Fast and Furious 8”
Din martie 2016, de când a lansat pe YouTube videoclipul piesei “California”, Mario Joy este unul dintre cei mai căutaţi solişti de la noi pentru concerte în ţară, dar şi în străinătate. Solistul a dat lovitura după ce piesa lui a ajuns pe coloana sonoră a filmului “Fast and Furios 8”.
Mario Joy, pe numele din buletin Marius Nicula Dumitru, este un artist român din Hunedoara, care a reuşit să dea lovitura cu piesa “California”, inclusă pe coloană sonoră a filmului ”Fast and Furious 8”. Despre evoluţia sa artistică şi despre drumul piesei sale la Hollywood, puteţi afla mai multe din interviul pe care Mario ni l-a acordat.
- Click!: De unde vine Mario Joy şi cum s-a îndrăgostit de muzică?
Mario Joy: Provin dintr-o familie obişnuită din Hunedoara şi mai am încă trei fraţi, eu fiind cel mai mare. Am crescut cu muzică în casă de mic copil. Când eram mic, ai mei mă adormeau pe muzica celor de la Roşu şi Negru („Pseudofabula”), pentru că altfel nu mă linişteam. Prin clasa a şaptea a început însă totul, când profesorul de muzică m-a chemat la corul şcolii. Dacă nu mergeam, mă lăsa corijent.
Am început să cânt în 1999 alături de doi băieţi, iar trupa se numea STIL. După câţiva ani am început să cânt singur.
- Piesa ta „California” a ajuns pe coloana sonoră a filmului „Fast & Furios 8”. Cum s-a întâmplat acest lucru?
De când am făcut piesa ne gândeam că s-ar potrivi pentru “Fast & Furious”, iar după ce am semnat contractul cu Ultra Records, managerul meu le-a sugerat ideea şi cei de la Ultra au trimis piesa la Universal Pictures. A fost acceptată, dar contează foarte mult dacă la montaj se va potrivi cu acţiunea filmului, însă noi suntem optimişti.
- Care este povestea piesei?
Refrenul piesei mi-a venit în minte pe stradă, în vara lui 2015. Piesa s-a lansat în ianuarie 2016 şi am lucrat la ea cu colegii mei de la Jhaps Records, iar videoclipul l-am filmat la Buftea în regia lui Alex Ceaușu. A apărut în 23 martie, anul trecut.
- Ești fanul filmelor din această serie? Le-ai vazut şi pe restul?
Da, pot spune ca sunt fan “Fast & Furious” şi am văzut toate părţile lansate până acum şi m-aş bucura tare mult să aud “California” în “Fast 8”.
- Ai ajuns pe platouri, ai filmat un videoclip pentru film?
Nu, nu am ajuns încă, dar sper sa ajung pânâ când se lansează filmul în cinematografe, în martie, aprilie. Ne gândim dacă să filmăm din nou un clip, dar chiar în California de data asta.
- Te-ai întâlnit cu actorii principali din film?
Încă nu, dar mi-aş dori într-o bună zi să ajung să îi cunosc.
- Ce alte planuri muzicale ai? Ce piese ai mai lansat între timp?
Am foarte multe planuri anul acesta, inclusiv să lansez primul album din carieră undeva spre sfârşitul verii, iar intre timp puteţi asculta două piese noi, “Gold Digger” şi “Broke” la care în curând vom filma videoclipuri.
- De ce crezi că eşti cunoscut mai mult în afara ţării?
Nu stiu... probabil că eu cânt în limba engleză şi mulţi nu ştiu că sunt român. Fără falsă modestie, sunt numarul 1 în România - cel mai difuzat artist român al anului 2016, am subclasat orice trupă sau solist de la Delia până la Carla’s Dreams.
- Unde ai concerte în următoarea perioadă?
În Bulgaria, Turcia, iar în februarie suntem invitaţi în Belarus la cel mai mare festival organizat de Europa Plus, cel mai mare post de radio din spaţiul ex-sovietic.