Povestea tristă a prinţeselor de la "Românii au talent"
Emoţia şi tandreţea pe care le-au exprimat pe scenă vineri, în cea de-a treia gală live, de la “Românii au talent” (PRO TV), le-au asigurat voturile telespectatorilor şi biletul către marea finală din 1 iunie. Ana Cernicova şi fiica ei, Amelia Uzun, arată ca dintr-un basm şi chiar au o poveste de basm.
S-au îmbrăcat în rochii spectaculoase, care semănau cu ţinuta de gală a Cenuşăresei, şi au cântat celebra piesă “Memory”, interpretată de Barbra Streisand. A fost de ajuns pentru a ridica publicul în picioare, pentru a-l emoţiona până la lacrimi pe juratul Florin Călinescu şi pentru a primi toate laudele juratei Andra. Soprana Ana Cernicova (26 de ani) şi fiica ei, Amelia Uzun (8 ani), au ieşit vineri pe locul întâi în preferinţele publicului şi au ajuns, astfel, în finala din 1 iunie, de la “Românii au talent”.
Originare din Republica Moldova, cele două, mamă şi fiică, sunt răsfăţatele presei de peste Prut, dar articolele nu au fost doar despre muzică, ci şi despre viaţa de familie. Iar asta pentru că familia perfectă a trecut, în urmă cu patru ani, printr-un impas. Părinţii micuţei Amelia, Valentin Uzun (vocalistul şi fondatorul trupei Tharmis) şi soprana Ana Cernicova, au divorţat după un mariaj de 5 ani. Tatăl copilei s-a recăsătorit în 2017 cu Nadejda Uzun, iar Ana şi-a refăcut şi ea viaţa cu un tânăr chipeş, pe nume Mihai Pleşca.
Însă chiar dacă iubirea dintre cei doi s-a stins, micuţa Amelia nu a resimţit în nici un fel tensiunile divorţului. Ana şi Valentin se întâlnesc mereu la aniversările copilei şi au o relaţie civilizată de dragul ei. Mai mult, Ana se înţelege bine şi cu actuala soţie a fostului ei soţ. “O cunosc pe Nadejda. Ne înţelegem foarte bine. Este foarte bună. Le doresc să fie fericiţi şi casă de piatră ”, declara artista pentru www.kankan.md.
“Am decis cu fosta soţie să petrec cu fiica trei zile pe săptămână. Nu pot spune că am uitat-o pe Ana, am avut o perioadă frumoasă, de ce să uit ceva frumos”, declara şi Valentin Uzun, la puţin timp după divorţ, la emisiunea “O seară perfectă”, de la PRO TV Chişinău.
Mai mult, micuţa Amelia cântă şi cu tatăl ei, nu doar cu mama. În 2017, Valentin şi Amelia au lansat piesa “Moldova mea”, care s-a bucurat de succes în Republica Moldova.