Pregătiri de nuntă în familia Clejanilor. Fulgy se însoară!
După ce a reușit să promoveze examenul maturității, Fulgy dorește să își ia viața de adult în primire! Astfel, mezinul Clejanilor a decis să facă marele pas și să se însoare, urmând să meargă împreună cu familia lui la părinții fetei care i-a furat inima, pentru a-i cere în mod oficial mâna. Viorica și Ioniță de la Clejani se pregătesc să își însoare fiul cel mic, după ce Fulgy, în vârstă de 21 de ani, a decis să se așeze la casa lui.
Fulgy, mezinul Clejanilor, pe numele său real Manole Dan Constantin Fulgeraș, se pregătește să se însoare, potrivit informațiilor oferite de Spynews. Nunta va avea loc în curând, însă, până atunci, Fulgy mai are câteva lucruri de îndeplinit. Pentru a respecta tradiția, fiul cel mic al Clejanilor va merge cu părinţii lui la părinţii fetei pentru a o cere de soție în mod oficial.
Momentan nu se cunosc foarte multe detalii referitoare la tânăra care l-a făcut pe Fulgy să-și dorească să se așeze la casa lui, însă este clar că cei doi viitori miri sunt extrem de îndrăgostiți și pregătiți să-și întemeieze o familie frumoasă împreună, în viitor. Fulgy pare că își ține viitoarea mireasă „ascunsă”, departe de ochii curioși ai presei, pentru a-și putea trăi în liniște poveste de dragoste.
Fulgy a avut parte de multe evenimente plăcute în ultimul timp, cel mai însemnat fiind promovarea examenului de Bacalaureat, după ce mezinul Clejanilor picase prima dată. În urma acestei reușite, băiatul a primit și un cadou pe măsură din partea părinților, și anume un bolid în valoare de câteva zeci de mii de euro, la care visa de ceva vreme. Băiatul cel mic al Clejanilor a promovat examenul maturității cu media generală 6.61, la Limba şi Literatura Română obținând nota 6.15, la Istorie 5.5, iar la Geografie 8.2.