Preotul Florin Danu a adus la Chefi la cuțite o rețetă specială de pe Muntele Athos: ghiveci călugăresc

12 aprilie 2021
image
Florin DanuFoto: Antena 1

În ediția 19 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, cei trei jurați l-au cunoscut preotul Florin Danu, din București, care și-a luat inima în dinți și a decis să prepare cu o rețetă specială.

Florin Danu, un preot în vârstă de 37 de ani din București, a ales să gătească un ghivechi călugăresc din Sfântul Munte Athos, cu fructe de mare.

„Mă încântă foarte tare să fac rețete noi. Am fost cu prietenul meu, chef Cătălin Petrescu, la Sfântul Munte Athos, acolo unde am schimbat rețete cu părinți și, pe lângă asta, el vine foarte des la noi la centru, avem un centru de zi cu masă la prânz și vine și ne ajută, pe lângă mâncărurile tradiționale a făcut copiilor chiar și sushi.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu văd preoția ca pe o meserie, ci ca pe o vocație, ceea ce înseamnă că trebuie să fim în slujba aproapelui. Am înființat un centru de zi care se ocupă de persoanele vulnerabile, copii din cadre sociale defavorizate și bătrâni care locuiesc singuri sau nu mai au pe nimeni. Am renovat sau am construit case pentru orfani.

Nu este meritul meu, ci al celor care este alături de noi. Acum construim un azil de bătrâni. Oamenii de rând au ajutat și au dus mai departe gândul cel bun”, a dezvăluit concurentul, potrivit a1.ro.

Mai mult decât atât, preotul este și profesor și face „școala de duminică”, dornic să îi ajute pe copii să aibă o educație. Unii ajung olimpici, alții sunt deja studenți la medicină sau drept și aleg să se întoarcă să dăruiască din ceea ce au învățat și celorlalți copii de la centru.

1 anda adam jpg jpeg
survivor tj nedelcu png
3alex nedelcu survivor png
zona de confort jpg
pepe si yasemine ody
1 insula iubirii 1 jpg jpeg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
1 johnny depp jpg jpeg
dieta claudia pavel 2 jpg
3pelinel png
ramona olaru png
5leona lewis insarcinata png
Cătălin Zmărăndescu 7 jpg webp