Prigoană şi Bahmu, din nou la cuţite: "Nu mai avem o relaţie de familie"
Se ceartă mereu şi au divorţat de patru ori, dar în ultima vreme părea că armonia domneşte din nou în cuplul Adriana Bahmuţeanu-Silviu Prigoană. Nimic mai fals, susţine chiar omul de afaceri.
Deşi Bahmu povestea cu câteva zile în urmă că lucrurile au luat-o pe un făgaş normal în ceea ce îi priveşte, Prigoană a povestit, pentru ziarulring.ro, că nevasta lui a venit acasă în stare de ebrietate, joi dimineaţa. Omul de afaceri a fost chiar la poliţie şi a depus imaginile, după ce Adriana i-a făcut plângere că nu o primeşte acasă.
"Azi-dimineaţă a ajuns la cinci acasă, beată. Noi nu avem o relaţie de familie. Ea pleacă ori când vrea, vine când vrea, eu nici nu o mai bag în seamă. E tolerată că e mama copiilor mei. La o săptămână după ce toată lumea a aflat că nu îmi primesc soţia în casă deoarece ajunge la patru dimineaţa beată şi tot ea cheamă poliţia, s-a întors din nou în aceeaşi stare. Am fost acum la poliţie. Am depus imaginile de astăzi şi cele de atunci, că ea mi-a făcut plângere. Am dovada cu înregistrări video că Adriana ajunge acasă beată la cinci dimineaţa", a precizat Silviu Prigoană.Omul de afaceri a explicat că acţiunile soţiei sale îl lasă indiferent, iar ceea ce contează pentru el cu adevărat sunt copiii.
"Nu o interesează de copii, nici nu mă interesează să o intereseze de copii, eu mă ocup de ei. Relaţia asta e un chin, e o relaţie toxică şi nu duce la nimic. Nu ne despărţim că e vacanţă judecătorească. Ea nu a văzut copiii de 48 de ore. Nu pot să-mi imaginez cum poate să stea fără ei. Din ce observ din atitudinea ei, o doare fix undeva de copii. Acum, ne-a anunţat oficial că nu vine cu noi în concediu. Mi-a dat notificare să pot să ies cu copiii din ţară. Le-am explicat băieţilor că mami nu poate să meargă cu noi şi nu par foarte afectaţi. Sunt mici, dar o să crească şi o să aibă singuri capacitatea de a discerne cine e călăul. Aşa că plecăm singuri în vacanţă. Suntem în intimitate, ca băieţii", a mai spus Priogană.