Prigoană vrea bani şi de la fosta soacră, şi de la fosta nevastă
Două dintr-o lovitură! Silviu Prigoană şi-a dat întâlnire la aceeaşi judecătorie atât cu fosta nevastă, Adriana Bahmuţeanu, cât şi cu fosta soacră, Petruţa Toma. Vrea să le facă pe amândouă să plătească pentru că l-ar fi denigrat.
Silviu Prigoană (52 de ani) şi-a refăcut viaţa alături de Mihaela Botezatu (36 de ani), cu care s-a căsătorit recent. Afaceristul radiază la braţul blondei şi o ţine numai în petreceri, iar zilele acestea cei doi s-au aflat în America, unde au botezat al 51-lea copil. Chiar dacă are un program extrem de încărcat, Prigoană nu-şi ”neglijează” fosta soţie, Adriana Bahmuţeanu (41 de ani), dar nici fosta soacră, Petruţa Toma. Le-a făcut la amândouă ”program”, la tribunal. Afaceristul vrea să obţină de la fosta lui soţie 5.000 de euro pentru că ar fi spus că a fost violent cu proprii lui copii.
”Domnul Prigoană i-a deschis proces Adrianei pentru că ea l-ar fi denigrat într-o emisiune tv. Mai precis, aceasta ar fi spus despre el că i-ar fi lovit pe copii şi că aceştia sunt speriaţi, motiv pentru care refuză să mai meargă el”, au declarat pentru Click! surse din apropierea Adrianei Bahmuţeanu.
Procesul a avut loc ieri, la Judecătoria Sectorului 5, însă nu s-a hotărât încă cine are dreptate în această luptă. În aceeaşi zi, în aceeaşi judecătorie, magistraţii au luat însă o decizie în privinţa cererii făcute de Silviu Prigoană, nemulţumit şi de fosta lui soacră. Va începe procesul, care a primit un termen de judecată în 27 iunie, urmând să fie citate şi părţile din acest dosar. Aşa că, vrea nu vrea, mama brunetei, Petruţa Toma, s-a ales şi ea cu un conflict cu fostul ginere şi a venit şi rândul ei să bată drumul la tribunal. Şi asta pentru că l-a supărat din cale afară pe omul de afaceri, după ce ar fi făcut şi ea nişte declaraţii în presă. ”Este vorba despre o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care domnul Prigoană solicită ca doamna Petruţa Toma să fie obligată de instanţă să-i plătească suma de 5.000 de lei, drept prejudiciu de imagine. Dânsul susţine că mama Adrianei Bahmuţeanu a povestit un incident de la şcoală, când domnul Prigoană s-a prezentat să-şi ia copiii în afara programului de vizită. Doamna a spus că a smucit-o, a luat-o de mână, iar minorul a ţipat: «Mamaie, nu mă lăsa!». Pentru asta a dat-o în judecată, pentru că, din punctul de vedere al domnului Prigoană, fosta soacră i-a conturat în mod eronat imaginea unei persoane agresive, violente”, a precizat pentru Click! avocata Ionela Vasile, cea care reprezintă interesele Adrianei Bahmuţeanu şi a mamei sale, Petruţa Toma.
S-a căsătorit pentru a şaptea oară
Silviu Prigoană s-a căsătorit în urmă cu două luni cu Mihaela Botezatu. Ceremonia a avut loc în 8 martie, în mare secret. “Da, este adevărat! Ne-am căsătorit la o mănăstire departe de Bucureşti, în luna martie, pe 8, de Ziua Femeii. A fost un cadou pentru mine şi o ceremonie foarte restrânsă, doar noi şi naşii. Silviu a divulgat secretul, dar nu vrem să vorbim prea mult despre noi”, a dezvăluit Mihaela Botezatu, după ce s-a aflat de căsătorie. Silviu Prigoană a devenit ginere pentru a şaptea oară, în timp ce Mihaela a fost mireasă pentru a două oară. Ea are trei copii din mariajul anterior, iar afaceristul are patru băieţi.
Au divorţat de cinci ori
Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană s-au căsătorit, pentru prima dată, în anul 2003, iar primul divorţ a venit imediat, după luna de miere. În ianuarie 2004 îşi jurau din nou credinţă, pentru ca în luna mai să divorţeze. În august 2005 s-au căsătorit iar, dar la începutul anului 2007 au “notat” al treilea divorţ. În mai 2009 s-au căsătorit din nou, dar liniştea a durat doar trei ani. În vara lui 2012 s-au certat şi apoi au divorţat. Împăcarea lor s-a produs de Paşte, în 2013. Doi ani mai târziu, Adriana a plecat de-acasă cu cei doi copii ai lor, Maximus (8 ani) şi Eduard Gabriel (6 ani ), şi iar au ajuns la divorţ.