Raluca de la Bambi nu se mai machiază și n-o recunoști așa. Ce bine îi stă fără farduri!

Ultima actualizare:
Aşa arătau Denisa şi Raluca Tănase în 2009, după ce şi-au pus silicoane. Poza este realizată la un concert pe care l-au avut în Reşiţa
Aşa arătau Denisa şi Raluca Tănase în 2009, după ce şi-au pus silicoane. Poza este realizată la un concert pe care l-au avut în Reşiţa

Le vedem mai mereu aranjate, ca scoase din cutie, iar pe faţa lor parcă s-au jucat cei mai pricepuţi pictori cu fond de ten, pudră, ruj, farduri sau anticearcăn. Puţine vedete autohtone au curajul să se pozeze înabia trezite, nemachiate, ciufulite şi cu faţa încă umflată de somn. În ultimul timp, Raluc Tănase de la trupa Bambi dorește să ne arate că a scăpat de dependența machiajului excesiv.

V-o amintiți, cu siguranță, și în perioada în care se afișa cu tenul perfect mat de la fond de ten, pudră și anticearcăn, cu ochii încărcați de rimel, fard și dermatograf și cu buzele și sprâncenele pre amult conturate. Raluca Tănase, dar și sora ei, Denisa, au fost de nenumărate ori luate în colimator de către specialiști, care le-au sugerat să nu-și acopere tinerețea cu "o tonă" de produse cosmetice.


    Raluca Tănase, la munte, aşa cum trebuie: fără machiaj pe pârtiefoto: arhivă personală
Raluca Tănase, la munte, aşa cum trebuie: fără machiaj pe pârtiefoto: arhivă personală

În ultima vreme, Raluca Tănase (34 de ani) s-a prins că natural e mai frumos și a început să se afișeze fără machiaj. La munte, acasă sau la saloanele de înfrumusețare, solista de la Bambi se pozează și își pune imaginile pe Instagram, motivată și de laudele pe care le primește din parte fanilor.

Raluca Tănase, la munte, aşa cum trebuie: fără machiaj pe pârtie
Raluca Tănase, la munte, aşa cum trebuie: fără machiaj pe pârtie

"Îți stă foarte bine așa", "Te apreciez că ai curajul să te arăţi şi naturală. Eşti foarte frumoasă", "Doamne, era să nu te recunosc...câtă schimbare", "Ești frumoasă și naturală, ușor copilăroasă", sunt doar câteva dintre mesajele pe care Raluca le-a primit în dreptul fotografiilor noi.

Raluca Tănase a pus poze pe Instagram dimineaţa, imediat după ce s-a trezit
Raluca Tănase a pus poze pe Instagram dimineaţa, imediat după ce s-a trezit

Surorile Bambi, operații estetice în tandem

Raluca (34 de ani) şi Denisa Tănase (31 de ani) au crescut împreună în faţa camerelor de luat vederi şi au ştiut mereu să se reinventeze atunci când nu le-a mai plăcut ce le-a arătat oglinda. Lansate în showbiz în urmă cu aproape două decenii, fetele de la “Bambi” au devenit femei sexy, care s-au împrietenit bine cu bisturiul.

Raluca Tănase ne-a arătat şi când şi-a aplicat o mască pentru ten
Raluca Tănase ne-a arătat şi când şi-a aplicat o mască pentru ten

În septembrie 2016, Raluca Tănase ajungea, din nou, în vabinetul medicului estetician, de data aceasta pentru a-şi retuşa nasul. Însumând intervenţiile ei cu cele ale surorii Denisa obţinem nu mai puţin de 10 şi un cost ameţitor: peste 13.000 de euro. Au amândouă implanturi cu silicon, rinoplastii, sprâncene tatuate, injecţii cu acid hialuronic în buze şi tratamente faciale antirid.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
oana roman mioara roman jpg
oana roman webp
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
image
actualitate.net
image
actualitate.net