Ramona Bădescu uită de avocat cu 15.000 €! Nu are noroc în dragoste, dar are lipici la bani
Face ce face şi cade tot în picioare. Ramona Bădescu n-are noroc în dragoste, dar are în carieră! Şi asta pentru că după despărţirea de avocat, vedeta a obţinut un contract gras cu Antena 1, la „Te cunosc de undeva”. Aşa o să mai uite şi de problemele în amor.
Una rece şi una caldă pentru Ramona Bădescu (48 de ani)! Cântăreaţa s-a despărţit recent de avocatul Narcis Godeanu (42 de ani) după aproape un an de relaţie. Vedeta a încercat să treacă discret peste această ruptură şi să uite de necaz prin muncă. Şi iată că a reuşit! Pentru olteanca noastră focoasă s-a ivit o şansă unică, şi anume a semnat un contract cu Antena 1 pentru a face parte din showul transformărilor, emisiunea “Te cunosc de undeva”, sezonul 12, care va începe toamna aceasta. Deja au început filmările şi se ştie că cel mai bun mod de a uita pe cineva este să munceşti şi să fii înconjurat de prieteni.
Astfel că Ramona îi va avea alături pe prezentatorii Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi şi pe juraţii Andrei Aradits, Andreea Bălan, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan.
Printre colegii de platou vor fi Adriana Trandafir, Julie Mayaya, Anisia Gafton, Lidia Buble, dar şi Cezar Ouatu, CRBL, Alin Pascal şi Sebastian Muntean. Noul proiect de televiziune o va ţine ocupată în jur de 15 săptămâni, în care va trebui să treacă prin mai multe transformări şi să intre în pielea diverselor vedete.
“Această «emisiune-ispită» mi-a intrat prima dată la suflet acum trei ani, ca un ghimpişor. De-a lungul timpului, revenea din ce în ce mai puternică «ispită», până când am hotărât să intru în acest «joc» dificil. Am o oarecare teamă că nu voi fi la nivelul aşteptărilor, dar sunt sigură că o s-o depăşesc”, a declarat Ramona despre noul ei job, pentru care se zvoneşte că va primi în jur de 15.000 de euro, adică 1.000 de euro pe săptămână.
Solista este pregătită trup şi suflet pentru această nouă provocare venită din partea Antenei 1, însă nu este singura. Începând din această toamnă o veţi vedea pe Ramona în mai multe show-uri ale postului, iar dacă totul merge bine, ar putea să-şi găsească şi un nou iubit. Pentru că nu se ştie pe unde umblă Cupidon şi o săgetează din nou.