Raoul, "cadou" nesperat de ziua Mirabelei Dauer. "Posesivă, egoistă și răzbunătoare". Solistul, acid în emisiunea lui Măruță

Ultima actualizare:

    Mirabela Dauer și Raoul au fost cândva buni prieteni
Mirabela Dauer și Raoul au fost cândva buni prieteni

Cunoscutul cântăreț Raoul i-a făcut un „cadou” nesperat fostei sale prietene de suflet, Mirabela Dauer, chiar de ziua ei. Vineri, 9 iulie, solistul a fost invitat la rubrica „Spune tot sau îți ia gura foc”, din emisiunea lui Cătălin Măruță, de la Pro TV. Raoul, care s-a certat cu Mirabela Dauer în 2014, a fost incredibil de sincer și a spus cele trei defecte le Mirabelei Dauer, care cu singuranță nu îi vor pica bine solistei.

Raoul (42 ani) și Mirabela Dauer (74 ani) au fost nedespărțiți timp de mai mulți ani, pe vremea când cântărețul a fost compozitorul pieselor Mirabelei Dauer. Cei doi artişti au întrerupt însă colaborarea în 2013, iar la începutul anului 2014, de ziua lui Raoul, într-un turneu în Israel, s-au certat de mama focului. Motivul a avut legătură cu faptul că, la vremea aceea, Raoul a lucrat la un album cu o altă artistă, Viorica Macovei, iar Mirabela s-ar fi simţit trădată. La opt ani de la cearta dintre cei doi, Raoul a spus care sunt defectele Mihaelei Dauer, la rubrica „sosurile iuți” din emisunea „La Măruță”: ”posesivă, egoistă și răzbunătoare”. Mai mult, Raoul chiar a ținut să precizeze că ea ar fi cea pe care ar alege să o arunce în apă, la rechini, dacă așa s-ar putea salva din mijlocul oceanului pentru ajunge pe o insulă din apropiere, din postura de naufragiat. Chiar dacă motivația a fost una care a dus spre un compliment: ”Mirabela se poate descurca în orice situație”, este clar că relația lor de prietenie s-a încheiat definitiv. Motivele nu au fost aflate, iar artistul nici nu a dorit să le prezinte în emisiune.

„Când îi văd pe Fulgy și Bianca Drăgușanu, închid televizorul!”

Nu numai Mirabela Dauer a fost pusă la colț. Raoul a spus și care sunt cele trei vedete din show-biz pe care nu suportă să le vădă la televizor. Este vorba despre Fulgy, fiul Clejanilor (implicat în ultima vreme în scandaluri sonore), Adrian Despot și Bianca Drăgușanu. Și la capitolul femei, burlacul Raoul a făcut dezvăluiri de senzație. Acesta a dezvăluit că Vica Blochina și Celia i-au făcut avansuri. „Vica Blochina m-a pupat pe gură într-o emisiune, dar eu o vreau pe Mihaela Rădulescu!”, a mai spus solistul.

„ Am făcut pe mine în timpul show-ului la Mamaia!’

Solistul a dat în vileag și un secret rușinos din cariera sa. „Am făcut pe mine în timpul unui spectacol la Mamaia. Era un spectacol la mare, eram în costum alb. Noroc că era ultima piesă. Nu știu cum am ieșit de acolo. M-am dus glonț în baie”, a mai spus acesta.

Citește și:

EXCLUSIV Mirabela Dauer nu mai cântă cu Raoul! Artista nu a vrut să zboare în același avion cu tânărul cantautor

INTERVIU Raoul: «Primesc zilnic propuneri indecente, în special de la femei trecute de vârsta a doua»

Mirabela Dauer a fost părăsită de Raoul! „Ce a fost frumos s-a consumat”

Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, în emisiunea lui Fuego! Gestul impresionant al cântăreţului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Majestatea Sa Margareta la cratiță gătind în bucătăria Palatului Elisabeta   capturi jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Georgica Cornu
image jpeg
Banner Alin Oprea
gheorghe dinica si sotia lui jpg
Pepe a venit cu filmulețe indecente cu Raluca Pastramă la Un Show Păcătos sursa: Antena Stars
banner mihai gainusa  png
banner gabi badalau bianca dragusanu png
dan diaconescu spune ca silviu prigoana a fost omorat webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net