Răzvan Ciobanu, mărturisiri șocante: “Îmi dă șuturi în dos!” Află cine face asta cu designerul
Răzvan Ciobanu (39 de ani) a ținut cu tot dinadinsul să facă dezvăluiri neobișnuite prietenilor virtuali. Celebrul creator de modă a mărturisit ce nebunii făcea pe vremea când avea doar câțiva ani, dar a povestit și amănunte picante despre femeia alături de care a... "golănit" în copilărie.
Răzvan Ciobanu a publicat, pe contul personal de Facebook, o fotografie în care apare alături de o bună prietenă, Gabriela, dar și câteva rânduri în care vorbește despre cum au copilărit cei doi și prin ce aventuri au trecut împreună.
"Cam asta înseamnă buddies 4 life! Ne-am cunoscut când aveam vreo... 3 ani, am crescut împreună, ne-am certat, ne-am scuipat (când eram mici, mici de tot), ne-am împăcat de fiecare dată... ne-am jucat împreună, am fumat (pe furiș) împreună. Ea s-a și lăsat între timp. Am golănit împreună, ne-am povestit primele experiențe sexuale.
Ne-am plâns dramele sentimentale, apoi am crescut... am lucrat împreună, ne-am luat pauze (unul de altul), apoi iar am lucrat împreună... eu am luat pauză de România, ea a lucrat în alte părți. Acum (de câteva luni) ne-am regrupat și lucrăm împreună.
Ne amuzăm împreună, ne certăm când este cazul :)), ne contrazicem, îmi da șuturi în dos când nu am chef să fac ceva, dar trebuie. Eu mai fac mișto de ea că-i cam îndrăgostită (de bărbatul din dotare) și cam aiurită și cam surdă și cam oarbă..., dar este amuzantă când nu aude telefonul sau nu găsește ceva, chiar dacă este fix în față ei :)))))!
Și mă și amuză, când mă vede mai apatic... și îmi propune să-mi arate... nu, asta nu pot să spun! Să vă zică ea dacă vrea :))). Pe scurt, Gabriela este un fel de: asistent, soră, prieten, susținător, critic... și multe altele pentru mine! Let's lovePS: în fotografia de la grădiniță, suntem aia doi tunși după castroanele de ciorbă :)))), ea pa'blond...eu pa' şaten", a mărturisit Răzvan Ciobanu.