Regina-mamă Elena a fost reînhumată la Curtea de Argeş alături de fiul ei, Regele Mihai I

Ultima actualizare:

    Familia Regală a îndeplinit cea mai mare dorință a Regelui Mihai
Familia Regală a îndeplinit cea mai mare dorință a Regelui Mihai

Regina-mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I, după o ceremonie care a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală Regală, în faţa căreia s-au adunat sute de persoane.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aceiaşi care au participat la ceremonia de reînmhumare a regelui Carol II în luna martie a acestui an, potrivit TVR.

În momentul introducerii sicriului cu osemintele reginei Elena în criptă au fost trase 21 de focuri de armă şi intonate Imnul României şi Imnul Regal.

La ceremonie au asistat Majestatea Sa Margareta, principele Radu, principesele Sofia şi Maria, ducele Amedeo de Aosta şi fiica lui principesa Mafalda şi Lord Peter Rosslyn, şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall. Alături de ei, mai mulţi diplomaţi şi politicieni.

Sicriul cu rămăşiţele Reginei-mamă Elena a ajuns în ţară, vineri, la ora 11.00, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, unde a avut loc o ceremonie în prezenţa Majestăţii Sale Margareta şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor mai multe culte, a numeroşi diplomaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor Statului şi ai Armatei României.

Vineri, cortegiul funerar a ajuns la Palatul Elisabeta, depus în Sala Regilor, unde familia regală s-a recules la catafalc.

Majestatea Sa Margareta a dorit ca, în mod simbolic, sicriul reginei Elena să plece către Curtea de Argeş de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă şi Regele Mihai au fost forţaţi să-l părăsească. 

Regina-mamă Elena a României, mama regelui Mihai I, s-a născut pe 3 mai 1896, la Palatul Tatoi, lângă Atena. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica regelui Constantin I al elenilor şi a reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940, a devenit regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de regele Mihai I, regina Elena nu a şi-a mai revăzut niciodată ţara.

Palatul Elisabeta este în doliu în zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.

O carte de condoleanţe este la dispoziţia publicului la Palatul Elisabeta, până luni, 21 octombrie 2019. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net