Regretul solistei Marina Scupra. A murit înainte de a face asta
Marina Scupra a murit duminică, 30 iulie, la numai 49 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Asemenea multor artiști din generația ei, Marina Scupra intrase într-un con de umbră în ultimii ani, iar asta îi provoca multă tristețe.
Marina Scupra era profesoară la Școala Populară de Artă din Constanța, dar nu renunțase la muzică. Lucra la piese noi și spera să pună toată munca ei pe un nou album, care să conțină creațiile actuale și șlagărele mai vechi. Cântăreața regreta, asemenea mutor artiști din generația ei, că în noua industrie muzicală românească nu era loc și pentru ei, că nu se găseau oameni care să promoveze și muzica lor.
” Eu și colegii mei de generație suntem triști că ne vedem și ne auzim atât de rar. Industria muzicală românească este foarte bine organizată, foarte bine pusă la punct, dar nu pentru noi. Pentru altă generație, da, mă bucur pentru ei. Dacă s-ar găsi și pentru noi oameni să ne prooveze și să ne ajute, să ne faciliteze apariția, ar fi extraordinar”, delara în urmă cu doi ani Marina Scupra într-un interviu pentru Radio Suflet drag.
Artista lucra cu aceeași pasiune la piese noi, pe care spera să le poată aduna într-un album nou la un moment dat. ”Proiecte ar fi, ideea ar fi să găsesc și oameni care să mă ajute să le pun în practică. Pregătesc niște piese noi, care mi-aș dori să apară pe un album nou, alături de șlagărele mele mai vechi. Pentru sufletul meu mi-aș dori să apară acest album. Eu lucrez, fac piesele, le înregistrez”, mai spunea Marina.
Artista a murit duminică, la spitalul Elias din Capitală. Fusese diagnosticată cu cancer în aprilie, iar boala a avut o evoluție galopantă.